În vârstă de 27 de ani, Viviana Sposub, care a fost prezentatoare la Antena 1, apoi a lucrat la Pro TV, iar mai târziu la Kanal D, trăiește de patru ani o poveste de iubire cu actorul George Burcea, fostul soț al Andreei Bălan.

După o perioadă petrecută în America, unde el a avut câteva contracte de muncă, îndrăgostiții au revenit în România, iar acum Viviana Sposub a atras atenția cu apariția ei. Îmbrăcată într-o rochie neagră, foarte mulată pe corp, vedeta și-a arătat burtica într-un clip video postat pe TikTok.

„Ai băgat aperitiv, prăjituri, pește, prăjituri, sarmale, prăjituri, friptură, prăjituri, dar tot aștepți tortul”, a fost mesajul ei, la care fanii au reacționat, unii spunând că aceasta e însărcinată. „Felicitări!”, „Ești însărcinată?”, „Zici că ești însărcinată”.

Viviana Sposub cu burtica insarcinata 6Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Viviana Sposub a reacționat și le-a mulțumit fanilor, însă a spus că doar de la mâncare arată așa. „Nu am primit niciodată atât de multe felicitări pentru că am mâncat la nuntă 😂”.

Adolescentă de 15 ani, violată de o familie din Otopeni, care a luat-o din staţia de autobuz. Cei doi inculpaţi, soţ şi soţie, sunt judecaţi în libertate
Recomandări
Adolescentă de 15 ani, violată de o familie din Otopeni, care a luat-o din staţia de autobuz. Cei doi inculpaţi, soţ şi soţie, sunt judecaţi în libertate
@viviana.sposub

I know Im not the only one

♬ Aia e până la urmă - 𝕰𝖑𝖊𝖓𝖆🖤

Într-un interviu pentru viva.ro, vedeta a mărturisit că își dorește mult să fie mamă, însă nu se vede mamă în viitorul apropiat. Viviana Sposub iubește foarte mult copiii, iar cu fetițele lui George Burcea s-a comportat întotdeauna exemplar. „Îmi doresc foarte mult să fiu mamă.

Nu știu dacă mă văd mamă în viitorul apropiat, dar cu siguranță voi fi mamă. Am simțit asta întotdeauna, îmi plac foarte mult copiii. M-aș bucura foarte mult să ajung și la acest capitol al vieții mele.”

Viviana Sposub și povestea de iubire cu George Burcea

Viviana a publicat un videoclip cu ei doi de la un eveniment, alături de un mesaj romantic. „4 ani… Unii sărbătoresc ziua primului sărut, alții ziua în care au decis să formeze un cuplu. Noi sărbătorim ziua în care ne-am cunoscut. 7 august 2020 a fost ziua care ne-a schimbat amândurora viața din multe puncte de vedere”, a scris Viviana Sposub pe rețelele de socializare.

Primul mare eșec al lui Ciolacu în politica externă: comisar pentru muncă. Cum a ajuns România de la portofolii grele la o funcție simbolică
Recomandări
Primul mare eșec al lui Ciolacu în politica externă: comisar pentru muncă. Cum a ajuns România de la portofolii grele la o funcție simbolică

Cei doi s-au cunoscut, de fapt, în emisiunea „Ferma”, de la Pro TV. Acolo s-au și sărutat pentru prima oară. Cu toate că recent a îmbrăcat o rochie albă, iubita lui George Burcea a dezvăluit că nu are planuri de a se căsători în acest an, explicând că a simțit că rochia era potrivită pentru mai multe ocazii și a decis să o achiziționeze fără a sta prea mult pe gânduri.

„Recunosc, am luat această rochie de la secțiunea de mirese. Nu mă mărit nici anul ăsta, dar mi s-a părut rochia asta potrivită pentru mult mai multe ocazii. Se cambrează atât de frumos”, a mărturisit Viviana Sposub prin intermediul rețelelor sale de socializare.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

Vp344Jm   •   29.08.2024, 16:21

***

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

ssLazio   •   28.08.2024, 11:35

Inseamna ca e foame mare, mananca in exces cand e gratis.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Ce să pui în borcanele cu castraveți în oteț ca să fie crocanți și să aibă un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top
FANATIK.RO
Ce să pui în borcanele cu castraveți în oteț ca să fie crocanți și să aibă un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Țara pe care e bine s-o eviți când mergi în vacanță. Deși mulți turiști o consideră spectaculoasă, “are multe orașe urâte, nu te simți în siguranță noaptea”
FANATIK.RO
Țara pe care e bine s-o eviți când mergi în vacanță. Deși mulți turiști o consideră spectaculoasă, “are multe orașe urâte, nu te simți în siguranță noaptea”
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Surpriza unui pensionar care a primit 6.800 de lei după recalculare. Câţi bani i-au venit de fapt în prima lună
Observatornews.ro
Surpriza unui pensionar care a primit 6.800 de lei după recalculare. Câţi bani i-au venit de fapt în prima lună
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune
HOROSCOP
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI