În urmă cu câteva luni, Viviana Sposub și George Burcea și-au făcut bagajele și au plecat în Statele Unite ale Americii. Inițial, cei doi au mers la premiera serialului „Wednesday”, unde George Burcea joacă rolul lui Lurch, majordomul familiei Addams. Ulterior, cei doi au decis că vor să trăiască visul american.

Timp de trei luni au locuit în New York, iar de mai bine de o lună s-au mutat în Los Angeles. Fosta prezentatoare de la Kanal D a dezvăluit fanilor cum este viața departe de România, țara lor natală.

„Am locuit în New York timp de 3 luni. De o lună și ceva suntem în Los Angeles. Vreau să vă spun că experiența din California, de aici, este total diferită de New York. Mie mi-a plăcut foarte mult acolo, lui George nu, pentru că am prins iarna și era extrem de frig. New Yorkul este special, acele clădiri înalte, luminile, agitația, care se aseamănă, poate, cu cea din București, doar că sunt mult mai mari.

E orașul care niciodată nu doarme. La orice oră ieșeam în New York aveam ceva de făcut. Aici, în Los Angeles este totul mult mai chill. Lumea e mai relaxată, nimeni nu merge pe jos, ci cu mașina, mă mir că am găsit trotuar, că de obicei merg pe stradă. Am zis să fac în fiecare zi 10.000 de pași, dar deja am obosit”, a spus Viviana Sposub pe Instagram.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

De când au decis să părăsească țara, George Burcea și Viviana Sposub au devenit foarte discreți cu viața lor. Pe rețelele de socializare, cei doi nu mai postează atât de des, așa cum obișnuiau să o facă atunci când locuiau în România.

Se pare că actorul se bucură de un real succes peste ocean, iar rolul lui Lurch i-a adus celebritatea și pe plan internațional. Fostul soț al Andreei Bălan este invitat la evenimente speciale în Statele Unite ale Americii, unde să întâlnește cu fanii săi.

De curând s-a anunțat că filmările pentru „Wednesday”, serialul de pe Netflix, vor continua și pentru sezonul 2. Momentan nu se știe dacă George Burcea va mai face parte din acest proiect. Filmările pentru serialul-fenomen au avut loc în România.

George Burcea a venit special în țară să își vadă fetițele

La începutul lunii februarie, George Burcea s-a întors în România, pentru că nu mai putea sta departe de fiicele sale. Ella și Clara s-au bucurat enorm când și-au strâns tatăl în brațe.

Chiar dacă a plecat în America, George Burcea a fost tot timpul cu gândul la cele două fetițe pe care le are din căsnicia cu Andreea Bălan. Actorul a venit special câteva zile în România doar pentru a-și petrece timp alături de fetele lui. „Am vrut foarte tare să văd copiii”, a declarat fostul soț al Andreei Bălan pentru impact.ro.

De când a ales să stea o perioadă în Statele Unite ale Americiii, George Burcea a fost foarte discret cu viața sa. După lansarea primului sezon din „Wednesday”, actorul s-a bucurat de un real succes și a oferit multe autografe fanilor.

FOTO: Facebook, Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News