ComenteazăLibertatea: Ești pe micul ecran în serialul “Liber ca pasărea cerului”, la Antena 1. Cum ai primit oferta și ce te-a atras la acest rol?
Marius Florea Vizante: Cu mare bucurie! Știam sinopsisul și schema foarte generoasă, știam că voi juca alături de Ștefan Bănică, pe care-l vânam de mult și simțeam că avem ceva complementar care cumva ne provoacă pe fiecare dintre noi să mergem înainte. Și iată că a ieșit ceva plăcut!
Cum e să lucrezi cu Ștefan Bănică? Ați avut nevoie de multe duble?
Foarte puține scene au fost trase din prima. Cele mai multe au avut nevoie de duble, de foarte multe duble. Și eu, și Ștefan suntem extrem de tipicari și de nemulțumiți de ceea ce facem, așa încât am vrea să tragem duble cu sutele, dacă s-ar putea. Și tot n-o să fim mulțumiți. Altfel, a fost o mare plăcere să lucrez cu el. Este un profesionist autentic și un prieten de nădejde. Am muncit mult, dar am și râs mult. Iar principala regulă pe care ne-am impus-o a fost să nu filmăm până nu credem că nu ne vom face de rușine.
Marius Florea Vizante și Ștefan Bănică jr trag foarte multe duble pentru fiecare scenă
De ce întâmplări amuzante ați avut parte la filmări?
Uneori, când filmam în aer liber, oamenii îl salutau pe Ștefan, iar noi nu mai puteam să filmăm… Atunci, mă băgam eu, pentru că nu mă recunoștea nimeni, și spuneam: “Haideți, vă rog frumos, lăsați-l, că are treabă dânsul și trebuie să filmeze”.
Vizante e, de fapt, porecla ta. Cum și de ce ai adoptat-o ca nume de scenă? Se regăsește și în acte?
E o poreclă venită de prin liceu, când spuneam la “Cântarea României” un monolog cu Vizante haiducul, care, de fapt, era o satiră despre Vizantea bișnițarul… Și uite-așa, toți elevii de liceu mă vedeau la serbări și ziceau: “Uite-l pe ăla, Vizante”. Când m-am angajat la Național, maestrul Beligan a zis că Vizante sună bine și că trebuie să-l pun neapărat pe afiș. Nu se regăsește în acte, dar îl veți găsi pe afiș. Nu știe nimeni că Marius Florea sunt eu.
La 18 ani ai câștigat primii bani și tot atunci ai avut ocazia să cunoști mari actori. Cum ai ajuns pe scenă cu ei?
Nu făceam altceva decât să spun câteva glume și să mă simt bine, lumea să mă aplaude și să fiu pe scenă cu mari actori, ca Horia Șerbănescu, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru. Nu știu dacă chiar la primul spectacol, dar foarte curând m-am găsit pe scenă chiar la Sala Polivalentă, cu Dem Rădulescu și Nicu Constantin într-un spectacol de variete, iar eu eram probabil cea mai exotică arătare la 18 ani neîmpliniți, căci atât aveam imediat după Revoluție. Eram un puști obraznic și cu glumele la el, iar lumea mă privea cu îngăduință și de asta cred că mi-am făcut loc pe lângă “monștri”.
Ce-ai făcut cu primii bani câștigați?
I-am investit în educație. A trebuit să dau înapoi un împrumut pe care îl luasem de la taică-miu pentru a-mi plăti facultatea particulară, pe care am reușit s-o achit integral din munca mea. Am dat până la ultimul leu înapoi și următorii doi ani de facultate i-am plătit din munca mea, făcând ceea ce se cheamă stand-up comedy. De fapt, era un monolog satiric făcut prin baruri sau diverse spectacole de variete. Așadar, am investit în educația mea.
Marius Florea Vizante debutează ca regizor în curând. Spectacolul lui se numește ”Viziuni”
Când erai la început de drum în meserie, ai avut vreun coleg sau prieten actor care te-a luat sub aripa lui?
Cumva cred că toate persoanele cu notorietate pe care le-am cunoscut mă priveau cumva cu simpatie, eram ceva neașteptat de necopt și totuși de îndrăzneț. Poate că asta îi făcea pe ei să se uite la mine cu simpatie, în nici un caz ca la un concurent. Și asta a făcut ca să am parte tot timpul de o vorbă bună, de o mângâiere pe creștet sau chiar de un șut în fund care să mă ajute să fac un pas înainte. Fiecare dintre cei cu care m-am întâlnit m-a marcat și m-a ajutat.
Anul acesta îți faci debutul ca regizor și scriitor de teatru. Ce pui în scenă, o comedie?
Comedie de dragul comediei mie nu-mi place. Mie îmi place ca în viață, râsu-plânsu. Să fie dramedie. (râde) Cam așa mi-a ieșit și mie. Cum? Mă trezeam ca după o anestezie lungă, după o operație care a durat mult mai mult decât se așteptau ortopezii. M-au drogat cu tot felul de anestezii ca să țină și, în timp ce mă chinuiam să mă trezesc, am avut tot felul de… hai să nu le zic halucinații, ci viziuni, care în doi ani, doi ani și jumătate s-au concretizat. Chiar așa se cheamă viitorul meu spectacol, “Viziuni”.