După doi ani de relație, Vlad Gherman și Oana Moșneagu au trecut la următoarea etapă a relației. Actorul și-a luat inima în dinți și a cerut-o, cu mare emoție, pe Oana în căsătorie. Totul s-a întâmplat la Palatul Mogoșoaia.

Vlad Gherman: „Oana, care de doi ani mă suportă așa, cu traume, cu griji”

Tinerii actori, alături de mai mulți colegi, au interpretat în aer liber piesa de teatru „Îmblânzirea Scorpiei”, în regia Ancăi Sigartău. Nimeni nu avea să știe ce urmează să se întâmple la final. Pe o scenă improvizată, Vlad Gherman a ținut un scurt discurs în fața spectatorilor.

„Vreau să vă vorbesc puțin despre iubita mea, despre Oana, care de doi ani mă suportă așa, cu traume, cu griji, și cel mai important lucru în ăștia doi ani e că Oana m-a ajutat enorm să fiu un bărbat complet. Iubirea se învață și noi învățăm în fiecare zi și îmi doresc ca acest în fiecare zi să fie alături de tine”, a zis actorul, care apoi s-a așezat în genunchi în fața iubitei, cu inelul în mână.

 

Vizibil emoționată, Oana Moșneagu și-a luat în brațe iubitul și a acceptat cererea în căsătorie.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Ce spunea Vlad Gherman despre cererea în căsătorie

În urmă cu câteva luni, Vlad Gherman spunea că nu și-a ales încă momentul de a o cere în căsătorie pe Oana, însă el discutase deja cu ea și știa deja despre intențiile iubitului ei. „Am în plan să o cer în căsătorie pe Oana. Ea oricum știe. Nu o să fie o chestie: «da, vezi că mâine te cer», dar nici nu o să fie o chestie la care ea să nu se aștepte.

Da, e o chestie discutată și cu cât înaintăm în relația asta ne dăm seama că e din ce în ce mai bine. Am trecut de pragul acela, când treci de perioada „honey moon” (n.r. – luna de miere) și așa, suntem din ce în ce mai bine și asta ne face pe amândoi să credem că e ce trebuie și că urmează și pasul ăla. Vedem când, eu zic că există un time perfect pentru toate. Nu știu dacă anul acesta se va întâmpla, o să vedem”, a declarat Vlad Gherman în februarie.

Vlad Gherman a rămas prieten cu fosta iubită, Cristina Ciobănașu

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, care au format un cuplu câțiva ani, au continuat să colaboreze și în plan profesional și să modereze emisiunea pe care o aveau încă de pe vremea când erau împreună. Alături de Andreea Ibacka ei prezintă o emisiune la Happy Channel.

„Noi am reușit cumva să păstrăm relația de prietenie. După ce s-au dus toate evenimentele de acum 2 ani, am reușit să păstrăm relația de prietenie și de colegialitate. Evident, pentru că ne cunoaștem foarte bine, atmosfera este foarte drăguță. Glumim foarte mult, facem haz de necaz de foarte multe ori, Andreea face mișto de noi doi.

Noi mai facem și foarte multe glume care, poate între niște colegi normali, nu s-ar face, căci nu se cunosc atât de bine. Andreea se uită la noi și zice: «OK, sunteți mult prea moderni pentru mine!». Atunci se declanșează râsete, atmosfera este plăcută, toți suntem în același film. Andreea s-a prins care este energia echipei, nu suntem doar noi, este și echipa din spate.

Este foarte drăguț, pentru că ne vedem la două săptămâni să filmăm părțile pe care le facem împreună și ne dă o energie foarte bună pentru tot restul săptămânii”, a mai spus Cristina Ciobănașu pentru ego.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News