“L-am cunoscut pe Ştefan aproximativ în urmă cu un an. O bancă a desfăşurat un proiect interesant, care viza copiii foarte talentaţi. Aceşti copii erau puşi alături de artişti consacraţi, împreună cu care să susţină un recital la Sala Radio. Fiecare ‘consacrat trebuia să-şi supravegheze copilul şi să-l ajute să-şi îmbunăţească performanţele pe parcursul unei sesiuni de înregistrări în studio şi apoi pentru respectivul concert.”, spune Vlad Miriţă.
“Mie mi-a fost repartizat Ştefan, pentru că avea în repertoriu câteva canzonete şi au considerat că ne potrivim. Aşa a fost şi mai mult, am fost foarte impresionat de vocea lui, de cunoştintele lui muzicale, dar mai ales de personalitatea frumoasă şi de carisma cu care era învăluit. Un copil absolut special! Şi aceste calităţi reunite, fac din el un artist irezistibil… lucru dovedit şi cu ocazia acestui ultim concurs câştigat de el. Un concurs foarte important din Italia ‘Ti lascio una canzone Pentru noi trebuie să fie un motiv de mândrie şi de mare bucurie, pentru că un copil talentat român, a câştigat trofeul acestui concurs, votat de spectatorii italieni, înaintea celorlalţi concurenţi italieni la rândul lor extraordinar de talentaţi”, mai spune Miriţă.
Artistul mai spune că a urmărit concursul dintr-o cameră de hotel din Italia. “Am urmărit concursul la tv, în direct, din camera de hotel, eu fiind la Milano în seara respectivă. La sfârşit am izbucnit în aplauze şi am scris imediat un mail de felicitare mamei lui Ştefan, care de când ne-am cunoscut, mereu mă ţine la curent cu reuşitele şi parcursul lui. Dacă Bunul Dumnezeu îl va ţine pe Ştefan de mână în perioada dificilă care urmează (în curând i se va schimba vocea) şi-i va dărui o voce nouă cel puţin la fel de frumoasă ca cea de acum, atunci vom vedea în câţiva ani un mare artist de care ne vom bucura cu toţii foarte tare. I-o doresc din tot sufletul!”, completează Vlad Miriţă despre Ştefan Atârgoviţoae, copilul care a uimit Italia cu vocea lui.