Într-un interviu exclusiv pentru PRO TV PLUS, Vladimir Drăghia a oferit mai multe detalii despre rolul său și atmosfera de la filmări.
„Îmi place echipa, îmi place că am un rol care este destul de apropiat de mine și părerea mea este că îi fac față, fiindcă după atât timp îmi era frică să nu cumva să nu-i fac față rolului și programului de filmare. Abia aștept să văd ce urmează… Nici noi nu știm tot scenariul, citim pe măsură ce filmăm”, a declarat Drăghia, care îl va interpreta pe Mișu în CLANUL.
Vladimir Drăghia a vorbit și despre pasiunea lui pentru actorie
„A început să-mi placă actoria imediat ce am început să o practic, acum vreo 15 ani, cu primele roluri în reclame. Apoi am avut niște roluri mici în seriale și pe măsură ce am început să cunosc din ce în ce mai bine meseria asta a început să-mi placă din ce în ce mai mult”, a declarat actorul.