„Sunt măgulit de noua postură pe care o am în acest sezon. Voi încerca să ajut echipa să aibă o experiență cât mai plăcuta acolo. Îndrumările nu vor fi legate doar de trasee. Le voi împărtăși din experiența mea din primul sezon, voi face tot posibilul ca fiecare membru al echipei mele să se poata întoarce acasă câștigător”, a declarat Vladimir Draghia.
Dacă Vladimir a acumulat o experiență uriață în calitate de concurent, ajungând chiar să câștige trofeul „Exatlon”, în primul sezon, Giani Kiriță a trecut deja și prin experiența de antrenor.
„Cu siguranță, experiența dobândită în cel de-al doilea sezon mă va ajuta acum. Am avut de lucru, am nimerit atunci într-o perioadă dificilă a echipei. Ce pot să spun este că sunt un profesionist și ma voi dedica total, și acum, echipei mele. Referitor la Vladimir, e interesant ce se întâmplă. Noi eram dușmani înainte de primul sezon , în timpul show-ului am devenit prieteni, iar acum ne întoarcem în Republica Dominicană pe poziții rivale. Iar eu nu am prieten în teren ”, a declarat Giani Kiriță.
Vladimir Draghia spune ca nu se va raporta la Giani ca la un rival. Cerebral și hotărât să câstige, deținatorul trofelui primului sezon își va urmări obiectivele cu tenacitate și echilibru.
„ Așa cum am făcut și în primul sezon, mă voi concentra la ceea ce voi face eu, nu la capra vecinului. Nu îl văd pe Giani ca pe un rival. Nu am rivali acolo, am obiective. Iar pentru îndeplinirea obiectivelor nu consider că trebuie să îmi elimin rivalii, ci că trebuie să fiu eu mai bun, trebuie să îi ajut pe cei din echipa mea să fie mai buni decât ei înșiși, zi de zi. Cam așa cred că se câștiga sănătos un concurs”, a adaugat Vladimir Draghia.
Citește și