Alex ne-a mărturisit că se trage dintr-o familie cu venituri peste medie și că a învățat să facă bani de când avea 7 ani.

Alex Ghidush

“Eu m-am născut fix în cartierul Floreasca. Am avut o casă cu o curte foarte mare și când s-a lărgit șoseaua pe care locuiam eu, statul practic mi-a luat casa. Ne-au expropiat. I-am dat în judecată și de 9 ani ne judecăm cu ei pentru că ne-au dat câteva zeci de mii de euro pe un imobil de două milioane. Poate o să primesc banii când o să am nepoți, dar nu renunț. De aia și stau în România, că dacă aș fi plecat de aici, aș fi lăsat problemele mele în mâna altor oameni și nu vreau asta”, a început să ne povestească tânărul.

Faptul că provine dintr-o familie implicată în afaceri l-a făcut pe Alex să aibă de mic spirit întreprinzător. “Am fost un copil precoce. De mic am făcut bani, din orice. Ai mei se ocupau cu restaurante, cu terase și la un moment dat, într-o zi, am văzut pe cineva că face poze la noi pe terasă la un ornament floral. Am zis că nu e posibil ca și cineva să facă poze fără să ne dea bani, adică nu concepeam așa ceva”, spune el.

Alex Ghidush

Aveam 7 ani. Într-o zi, m-am dus cu tata la aprovizionare și i-am pus în coș un aparat foto. Mi l-a cumpărat și a doua zi eram în fața restaurantului, cu măsuță, cu pălărie, cu aparatul meu foto și cu imprimanta, să scot pozele la minut. Cine voia poza îi dădeam poza. Eram copil, dar făceam 3.000-4.000 de lei pe weekend.

Alex Ghidush:

“Aveam strânși vreo 11.000 de euro”

Atât de bine îi mergeau micile afaceri, încât ajunsese să strângă o mică avere, bani pe care părinții l-au lăsat să-i cheltuiască după bunul plac.

“La un moment dat, mi-au găsit ai mei pușculița și aveam în ea vreo 11.000 de euro. Îmi luam cam tot ce voiam eu”, ne-a mai povestit vloggerul.

Chiar și pe timp de pandemie, Ghidush s-a gândit la un plan de afaceri, însă nu a putut să-l ducă la bun sfârșit. “În pandemie, n-am găsit nicio idee de business. De fapt, am avut o idee, dar nu am găsit material textil ca să fac măști. La Snagov, la țară, unde m-am mutat pe perioada de izolare, mergeau măștile”.

VIDEO: Cosmin Nistor

 
 

Urmărește-ne pe Google News