Așa cum se obișnuiește în faza confruntărilor de la Vocea României, fiecare antrenor trebuie să aleagă cu cine va merge mai departe dintre cei doi concurenți din echipa lui, care se duelează. Cel care nu a fost ales este invitat să îi convingă pe ceilalți jurați că merită să rămână în concurs, iar unul dintre antrenori este posibil să îl salveze.

După duetul Ioana Ignat – Corina Cuniuc, Marius Moga a ales-o pe Ioana, în timp ce Corina a a fost rugată să îi convingă pe Tudor Chirilă, Loredana și Smiley că merită să rămână în concurs, în echipa unuia dintre ei. Corina a fost, însă, tranșantă și a explciat că dacă a ieșit din echipa lui Moga nu dorește să mai rămână în concurs. ”Sunt norocoasă că am ajuns aici și că am fost în echipa lui Marius Moga”, a spus ea, printre altele, și a plecat de pe scenă, spunând că renunță la concurs și că nu dorește să fie salvată.

Antrenorii s-au mirat de gestul Corinei, aceasta fiind, de fapt, o premieră la Vocea României. ”Poate Moga a avut un impact imens asupra ei sau a avut doar să apară la Vocea României și atât”, a spus Smiley, în timp ce Loredana a mărturisit că era pregătită să o salveze: ”Aș fi salvat-o și i-am spus să ne convingă. Poate s-a gândit că va fi respinsă”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News