Timp de 10 sezoane, scena de la Vocea României a vibrat pentru telespectatori. Cele mai intense emoții
ale concurenților și antrenorilor au fost trăite, de-a lungul timpului, în locul care a făcut ca vocile să fie
auzite. Iar povestea continuă cu cel de-al 11-lea sezon. Antrenorii Tudor Chirilă, Irina Rimes, Horia &
Theo și Smiley, alături de prezentatorul Pavel Bartoș, sunt pregătiți să trăiască bucuria muzicii, în fiecare
vineri, din 8 septembrie, de la ora 20.30.

Când începe Vocea României 2023

Vineri, 8 septembrie, de la ora 20.30, telespectatorii se pot bucura de noi ediții ale show-ului de la PRO TV. Vocea României 2023 revine pe micul ecran cu sezonul cu numărul 11.

Cine prezintă Vocea României 2023

Pavel Bartoș va prezenta și în acest an show-ul muzical de la PRO TV. „Am parte, poate, de cele mai bune două show-uri din țară. Cel mai mult mă bucur că în spatele acestor show-uri sunt cei mai potriviți oameni, o echipă extraordinară. Mă bucur pentru toți colegii pe care îi am și pentru toate sezoanele pe care le-am făcut împreună”, spunea Pavel Bartoș anul trecut, înaintea de finala Vocea României, sezonul 10.

Cine sunt jurații de la Vocea României, sezonul 11

Antrenorii s-au așezat deja în scaune și sunt gata să asculte vocile care vor face scena să vibreze și care vor transmite emoție până dincolo de ecrane. Smiley, Theo Rose & Horia Brenciu, Irina Rimes și Tudor Chirilă sunt pregătiți să descopere cea mai bună voce a României.

Cine sunt vocal coaches de la Vocea României, sezonul 11

Fiecare antrenor are, la rândul lui, câte un vocal coach care să îi ajute pe concurenți să ajungă la cea mai bună versiune a lor. Astfel, Horia Brenciu și Theo Rose le au alături de ei pe Alessandra și Nicole, două voci extraordinare.

Smiley va fi ajutat de Alina Dincă, cea care a fost alături de el încă din 2011.

Irina Baianț a anunțat într-o postare pe rețelele de socializare că se alătură show-ului „Vocea României”, în sezonul 11. Ea va avea rolul de vocal coach în echipa lui Tudor Chirilă, cu care a mai colaborat pentru emisiunea de la PRO TV.

Când se difuzează Vocea României 2023

Vocea României, sezonul 11, se difuzează la PRO TV în fiecare vineri, de la 20.30. Prima ediție a sezonului 11 Vocea României se va difuza simultan pe PRO TV și VOYO, iar ediția a 2-a este disponibilă cu 7 zile în avans, exclusiv pe VOYO.

Care este premiul la Vocea României 2023

Câștigătorul va pleca acasă cu marele premiu de 100.000 de euro oferit de PRO TV.

Cine sunt câștigătorii Vocea României din anii trecuți

Sezonul 1: Ștefan Stan 

Sezonul 2: Julie Mayaya 

Sezonul 3: Mihai Chițu 

Sezonul 4: Tiberiu Albu 

Sezonul 5: Cristina Bălan 

Sezonul 6: Teodora Buciu 

Sezonul 7: Ana Munteanu 

Sezonul 8: Alma Boiangiu 

Sezonul 9: Dragoș Moldovan

Sezonul 10Iulian Nunucă

 
 

Urmărește-ne pe Google News