UPDATE 1.00: Echipa lui Adrian Despot a fost ultima intrată pe scena Vocea României. După ce a fost anunţat favoritul publicului, respectiv Mano, a urmat decizia cântăreţului. „Ştiţi că trebuie să iau o decizie. Deja suntem în întârziere cu emisiunea. Sunt un om de formaţie muzicală, nu pot să iau decizia decât ţinând cont de această formare a mea. Aş fi total nedrept dacă nu merg mai departe cu Andrada Creţu”, a spus Adrian Despot. Robert Piţa şi Andreea Dragu nu s-au calificat mai departe.
Din echipa lui Smiley, Ana Munteanu, a fost aleasă favorita publicului. Ulterior, toată atenţia s-a îndreptat spre Smiley. „Sunt foarte bucuros că vă cunosc şi că am avut ocazia să lucrez cu voi. Voi merge mai departe cu Amir”, a spus Smiley. Astfel, au fost eliminaţi Octavian Casian şi Paul Bătinaş.
Favorita publicului din echipa Loredanei Groza este Diana Brescan. A urmat decizia antrenorului. „Înainte de a-mi spune decizia, vreau să vă mulţumesc! Mă bucur că sunt singura care m-am întors la fiecare dintre voi la începutul acestui concurs. Aţi demonstrat că faceţi un show total. Încă o dată, vă mulţumesc! Nu contează să distrăm criticii, ci publicul”, a spus Loredana Groza. Artista a decis să o salveze pe Zsuzsana Cerveni. Prin urmare, Amalia Uruc şi Adriana Ciobanu au fost eliminate.
UPDATE 21.40. Meriam Jane Ndubuisi, Laurentiu Mihaiu, Ștefan Știuca și Maria Rădeanu, din echipa lui Tudor Chirilă au reușit să impresioneze publicul și jurații cu talentul lor. Meriam a interpretat memorabil piesa „Mai frumoasă” , a Laurei Stoica, iar Laurentiu Mihaiu a cântat melodia trupei Iris, „Baby”. În semifinala Vocea României, de vineri, 8 decembrie vor merge însă doar doi dintre ei. Este vorba despre Ștefan Știucă, preferatul publicului și Meriam Jane, concurenta aleasă de Tudor Chirilă.
Patru echipe, patru antrenori, 16 concurenți și 16 momente formidabile prezentate pe 1 decembrie, de la 20:30, în cel de-al treilea live Vocea Romaniei!
Cel de-al treilea live Vocea Romaniei vine cu momente emoționante
Au rămas câte patru concurenți în fiecare echipă la Vocea Romaniei, iar vinerea aceasta vor lupta pentru un loc in semifinala, intr-un spectacol grandios pe scena cele mai tari competitii a vocilor.
Echipa Tudor a prezentat pana acum momente fabuloase, însă numai Meriam Jane Ndubuisi, Laurentiu Mihaiu, Ștefan Știuca și Maria Rădeanu au convins publicul și pe antrenorul lor ca merita sa mearga mai departe în competitie.
Echipa Smiley a facut spectacol pe scena si a transmis de fiecare data bucurie si dragoste pentru muzica. In urma celor trei etape de pana acum, patru concurenti au ramas alaturi de antrenor: Paul Batinas, Octavian Casian, Ana Munteanu si Amir Arafat.
Echipa Lori a fost magnetica in fiecare etapa a competitiei. Chiar daca toti concurentii au excelat si au demonstrat ca pot face spectacol, numai patru continua lupta la Vocea Romaniei: Adriana Ciobanu, Amalia Uruc, Diana Brescan si Zsuzsana Cerveni. Patru fete extraordinare, cu voci memorabile.
Echipa Despot a impresionat prin forta, atitudine si determinare si le-a prezentat telespectatorilor momente de neuitat. Chiar daca a fost foarte dificil de ales dintre concurenti extrem de buni, in final, patru au convins si merg mai departe: Andrada Cretu, Robert Pita, Andreea Dragu si Mano Botond Raduly.
Citește și