Baptiste Giabiconi, despre care presa de specialitate pretinde că este cel mai bine plătit model din lume, a explicat cum îşi menţine aspectul fizic, într-un interviu acordat săptămânalului german Bild am Sonntag. “Nu beau, nu fumez şi mă culc cu femei. Iar dimineaţa fac 200 de flotări. Ideal e să le fac pe o femeie”, a declarat Giabiconi, după care a adăugat: “Ok, asta a fost o glumă!”.
“Flotări pe Katy Perry, de exemplu? Este prietena ta sau doar o aventură?”, au întrebat jurnaliştii germani, dorind să verifice zvonul potrivit căruia cântăreaţa americană şi modelul francez ar fi împreună. ”Adevărul este undeva la mijloc. Uneori suntem împreună, alteori nu. Suntem buni prieteni, dar ne vedem rar, pentru că amândoi muncim foarte mult”, a afirmat Baptiste Giabiconi.