„Whitney parcă era mai multe persoane într-una singură. Nu ştiai când şi care dintre ele o să apară”, a povestiti Gary pentru cotidianul britanic Daily Mail.
Bărbatul, care a fost antrenorul vocal al lui Whitney, a declarat că artista nu avea o voce desăvârşită. Când a cunoscut-o el, de abia putea atinge trei octave şi jumătate. Cu ceva antrenament, a ajuns la performanţe incredibile, dar nu putea să susţină octavele. „Avea demoni în ea”, a mai spus antrenorul.
Gary crede că de vină pentru vocea lui Whitney Houston a fost viaţa ei dezorganizată, abuzul de ţigări, alcool şi droguri, dar şi viaţa de bedetă. „Oamenii nu sunt făcuţi pentru a fi perfecţi, iar când cineva îşi spune nu doar că eşti frumos, ci chiar perfect, ceva în tine începe să fie în neregulă”, a declarat bărbatul, care crede că o mare parte din vină pentru cele întâmplate, pentru viaţa dezorganizată a lui Whitney, au avut-o şi dereglările ei de comportament şi de personalitate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News