Artista s-a transformat într-un veritabil star rock. A purtat pantaloni scurți și vestă de jeans, bonetă roz, cizme din piele până peste genunchi și s-a fotografiat alături de chitară electrică stând pe o boxă. Noul look al Amnei a făcut furori printre fanii săi. Unii dintre aceștia au declarat că, inițial, au crezut că în fotografie este Laura Cosoi, ținând cont de coafura solistei, de ochii albaștri superbi și de zâmbetul și dantura impecabilă. Cu acest nou look, Amna se pregătește pentru marele concert pe care îl va susține la sfârșitul acestei săptămâni în Columbia, fiind prima artistă din România care ajunge să cânte în țara din America Latină. Amna a fost invitată să susţină pe 17 noiembrie un concert în Columbia, în cadrul marelui eveniment muzical organizat de radioul 40 Principales. Meritul îl are nu doar hitul său internaţional, “Tell Me Why”, dar şi piesa “Hey Ho” pe care a înregistrat-o alături de vedeta Columbiei, Mauricio Rivera, şi de rapper-ul Obie-P. Videoclipul a strâns până acum peste un million de vizualizări pe YouTube.