Ieri, 2 mai, WRS a plecat împreună cu echipa lui la Torino, orașul din Italia unde are loc celebrul concurs de muzică. Reprezentantul României la Eurovision 2022 susține astăzi prima repetiție.
Drumul spre Torino a început cu un recital susținut de reprezentantul României la Eurovision 2022, WRS, chiar pe aeroport, spre bucuria fanilor, care au venit în număr destul de mare să-i ureze succes la competiția care anul acesta se va desfășura la Torino, pe 10-12 și 14 mai, scrie stiri.tvr.ro.
„Parcă nu îmi vine să cred că a venit ziua deplasării la Torino! Abia aştept să văd ce ne aşteaptă în următoarele două săptămâni şi sunt sigur că o să fie o experienţă minunată. Sunt extraordinar de recunoscător pentru tot ce mi s-a întâmplat în ultimele luni şi pentru ce urmează, pot să spun că pentru asta m-am pregătit. Sper să mă ridic la nivelul aşteptărilor şi să vă placă și ceea ce v-am pregătit. Torino, here I come!”, a declarat ieri WRS la plecarea spre Italia.
Delegaţia României a ajuns deja la Torino, acolo unde astăzi are un program foarte încărcat. E programată prima repetiţie, şedinţa tehnică în Viewing Room, o conferinţă de presă, interviuri şi sesiuni foto.
Cine e WRS, reprezentantul României la Eurovision 2022
WRS are o poveste interesantă de viață pentru cei 28 de ani ai săi. Interpretul piesei „Llamame”, pe numele său adevărat Andrei Ursu, a lucrat, la începuturile carierei sale în showbiz, ca dansator la „Românii au talent” și „Vocea României”, iar apoi a fost membru în trupa de băieți Shots.
A fost îndrumat de mic spre o meserie în lumea artistică, ambii părinţi fiind dansatori, iar la show-urile PRO TV a colaborat cu artiste precum Antonia, Ruby şi Andreea Bănică.