Încă din prima zi a apariţiei pe lume a primei lui nepoate, Sofia Anais, preşedintele a ţinut-o în braţe şi de atunci nu lasă să treacă mai mult de două zile până să o vadă. Din durul politician, Traian Băsescu s-a transformat, peste noapte, într-un bunic topit după micuţa lui nepoată.
Chiar dacă mai sunt unii cârcotaşi ce spun că Traian Băsescu se foloseşte de imaginea de bunic pentru a creşte în ochii electoratului, nu trebuie decât să-i vezi grija şi fericirea care i se citeşte pe faţă în momentul în care o ţine în braţe pe Sofia pentru a-ţi da seama că şi-a văzut un vis împlinit.
Şi de Revelion, ca şi de Crăciun, Traian Băsescu a avut-o alături pe nepoţica lui, care a fost, cum era şi firesc, în centrul atenţiei. Fie că a fost îmbrăcată în Crăciuniţă, fie că a purtat o rochie albă de prinţesă, imaginile cu Sofia Anais în braţele bunicului au atras mii de aprecieri pe internet.