Mama fiului său a scăpat de chelfăneală?
Ştefan Bănică jr a avut relaţii furtunoase cu iubitele lui, dar se pare că pe Camelia Constantinescu (foto mic), mama fiului său, Radu Ştefan (11 ani), a iertat-o. Sau poate că ea, dintre toate, a fost singura care a ştiut cum să-l ia în momentele de tensiune, ca să aplaneze conflictele. Cei doi sunt şi acum în relaţii amicale, de dragul copilului lor, deşi ea a suferit enorm după ce solistul a lăsat-o baltă, după şapte ani de relaţie, pentru a se căsători cu Andreea Marin.
Ţopeasca a fugit de cuţit, Răduleasca l-a altoit!
Cristina Ţopescu avea să facă declaraţii uluitoare despre relaţia în stil italian pe care a avut-o cu vestitul artist. Deşi ulterior avea să-şi retragă spusele: “Ştefan e impulsiv, primitiv în relaţia cu o femeie. Ameninţa, făcea crize de gelozie urâte, în care nuşi mai controla limbajul şi jignea. A rămas de pomină un episod în care a venit să mă ia de la televiziune şi, ca să mă convingă să mă întorc acasă – pentru că iar plecasem -, ţinea un cuţit mare de bucătărie sub haină şi-mi spunea că mă omoară dacă în clipa aia nu merg cu el acasă”. Dar nici căsnicia cu Mihaela Rădulescu nu a fost scutită de bârfe despre anumite corecţii fizice la care ar fi fost supusă diva de la Monaco. Numai că tot zvonurile spuneau că şi Răduleasca sărea la bătaie în momentele agitate ale lui Ştefan, bătându-se parte-n parte!
Mărul discordiei: un bloc de lux, cu doar 10 apartamente
Dedesubturile murdare ale căsniciei lui Bănică jr cu Andreea Marin au fost puse pe tapet de Sabin Ivanof, fostul partener de afaceri şi prieten al cântăreţului. În 2009, Ivanof a pornit construcţia unui bloc de locuinţe în cartierul bucureştean Aviatorilor pe un teren cumpărat de Bănică şi pentru care a împrumutat de la bancă 1,7 milioane de euro. Cum apartamentele nu s-au vândut, din cauza nemiloasei crize financiare, Ştefan intenţiona ca, pe o perioadă lungă de timp, acestea să fie închiriate. Nu asta a fost şi dorinţa lui Sabin, aşa că s-au invitat reciproc la tribunal.
Simona Pătruleasa e foc şi pară: „De la început a vrut să ne dea ţeapă!”
Ștefan, acuzat de Sabin Ivanof că o caftea pe Andreea Marin!