Prinsă gonind cu 104 km la oră în localitate, Andreea Marin a fost trasă pe dreapta de poliţiştii de la “Rutieră” în martie anul trecut şi s-a ales cu permisul suspendat pentru o perioadă de trei luni. “Zâna” s-a considerat însă nedreptăţită şi a contestat penalizarea la Judecătoria sectorului 1 din Capitală. Magistraţii nu i-au dat câştig de cauză, aşa că, nevoită să predea permisul, fosta prezentatoare TV s-a repliat şi a contestat decizia, iar dosarul a ajuns la Tribunalul Bucureşti. Aici, cazul a stat în arhivă şi a fost supus verificărilor de procedură nu mai puţin de nouă luni. Zilele trecute, magistraţii au reuşit totuşi să stabilească primul termen de judecată, pentru începutul lunii octombrie. Deocamdată, Andreea Marin poate conduce liniştită, căci legea îi permite să păstreze carnetul de şofer în buzunar până la finalul procesului, când va afla dacă va rămâne sau nu pieton.

Urmărește-ne pe Google News