Doctoraşul o numeşte «femeia vieţii mele»

Dar mai există şi varianta ca Tuncay să treacă la ortodoxism şi să-şi unească destinele cu “femeia vieţii lui”, aşa cum frumos şi-a descris nevasta, într-o biserică din România.
“În această situaţie, el va avea de tras cu rudele sale, deoarece tradiţionaliştii turci nu acceptă sub nici o formă «lepădarea de credinţa lor», iar gestul i-ar aduce lui Tuncay renegarea”, ne-a mai explicat Gazi Demirel.
Până una-alta, deşi sunt căsătoriţi, Andreea Marin şi Tuncay Öztürk trăiesc în păcat, conform religiei musulmane.

Vedeta bate spitalele, în speranţa că-i va putea dărui un frăţior Violetei


Odată devenită doamna Öztürk, Andreea Marin şi-a propus să-i îndeplinească dorinţa soţului său şi să-l facă mai repede tătic. Astfel că, pentru ca totul să fie în regulă şi să nu întâmpine probleme cu o nouă sarcină, “Zâna” a început deja controalele de rutină la medicul ginecolog. Fără îndoială, vedeta TV vrea să-şi ia măsuri de precauţie, dat fiind istoricul ei medical, deloc optimist, căci a mai avut două sarcini extrauterine, care au trimis-o direct pe masa de operaţie, viaţa ei fiind salvată în ultima clipă. Andreea mai are o fetiţă, Violeta, în vârstă de 5 ani, rod al căsniciei cu Ştefan Bănică jr.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

 
 

Urmărește-ne pe Google News