Zanni a câștigat „Survivor România” sezonul 2 și chiar dacă de-alungul celor șase luni petrecute în Republica Dominicană a intrat în conflicte cu mai mulți concurenți, acesta a rămas până la final, preferatul publicului. Fostul Faimos a dezvăluit în ce relații a rămas cu foștii colegi.
„Nu știu cu cine am rămas în relații bune, acest lucru nu se
vede a doua zi după ce s-a terminat competiția. Când ai succes, ai câștigat, vine
toată lumea și te ia în brațe.
Toată viața am învățat că sunt mulți oameni din interes în
jurul fiecărui om. Unii joacă atât de bine, încât nu îți dai seama niciodată de
acest lucru.
Mi s-a întâmplat de multe ori să am oameni alături care au
renunțat la mine pentru că s-a stins sau s-a consumat ceea ce vedeau în mine.
Aparent, am rămas în relații bune cu Sebi și Cosmin Stanciu, dar vom vedea peste două luni, un an…”, a spus Zanni pentru revista VIVA!
„Un om pe care nu aș mai dori să îl văd niciodată este Elena. Atitudinea ei mi-a pus punct. Am crezut că am văzut mulți oameni perverși, mincinoși, ea a întrecut orice măsură.
A vrut să mă zdrobească, să mă pună la pământ. Avea intenții malefice. În rest, nu am treabă cu nimeni”, a mai adăugat Zanni pentru sursa citată.
Istorii electorale
Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Când a avut loc prima dezbatere prezidențială televizată din istorie?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară a devenit democratică după ce dictatorul a pierdut un referendum pe care l-a organizat ca să se mențină la putere?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai veche adunare parlamentară încă în funcțiune?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT