A primit trofeul „Survivor România” 2021 și marele premiu, dar imediat după competiție a avut temeri. Se gândea să nu îi dezamăgească pe cei apropiați, dar și pe fanii care l-au votat pe întreg parcursul lui în concursul din Republica Dominicană.
„M-am întors de la «Survivor» și a sărit toată lumea, erau acolo, m-am bucurat foarte mult că se întâmplă treaba asta, dar cumva era frica aia că s-ar putea ca oamenii ăștia să aibă așteptări de la mine prea mari și în momentul în care mă văd în realitate, în viața de zi cu zi, să fie dezamăgiți. E frica aia să nu dezamăgești”, a declarat Zannidache, conform wowbiz.ro.
Artistul a făcut dezvăluiri și despre Ana Porgras. Susține că dacă oamenii ar afla cine este ea, de fapt, ar fi judecată. „Dacă mi-am dorit să mă iubească Ana Porgras? Mi-am dorit, mi-am dorit foarte mult să mă iubească Ana Porgras, că mie mi-a plăcut de ea ca om, ca femeie, calmitatea ei, blândețea ei, cum mă încuraja. E foarte frumoasă, eu chiar am crezut că ea mă iubește pe mine.
La un moment dat am vrut să îi spun eu ei că nu vreau să o fac să sufere și că eu nu îmi doresc cu ea o relație. Într-adevăr, dacă ea își asuma ce s-a întâmplat și ce a fost de fapt o judeca lumea.
Ce și-a dorit ea de fapt a fost să fie și ea vedetă. A vrut și ea să fie cunoscută, să facă și ea poze, să fie și ea o altă pițipoancă, o alta care stă cu telefonul și face așa la cameră, că multe asta își doresc”, a mai spus Zanni, în emisiunea prezentată de Mihai Ghiță.