Aseară, în jocul pentru imunitate de la „Survivor All Stars”, șapte concurenți au luptat vitejește pe câmpul de luptă, într-o ploaie incredibil de puternică. „Cei mai adaptați condițiilor sunt într-o bătălie”, spunea Daniel Pavel, în timp ce comenta meciurile serii și observa că aceștia sunt capabili de orice pentru câștigarea colanului.
Cel care s-a impus a fost Andrei Ciobanu, fostul Războinic, iar această victorie i-a arătat Ștefaniei Stănilă că urmează un punct critic pentru foștii Faimoși: „Îmi pare că suntem în postura asta. Unul dintre noi doi o să plece acasă. Sunt supărată, nu sunt obosită. Am dat tot ce am putut, ăsta e rezultatul”.
Ce se întâmplă în această seară la „Survivor All Stars”
„Sunt liniștit, împăcat cu mine și mă bucur că am mai făcut încă o realizare. Era păcat să plec fără să port un colan”, va mărturisi în această seară Andrei Ciobanu. Să fi luat acesta decizia de a-și trimite la Duel foștii colegi din tribul roșu sau va face o surpriză pentru toți cei rămași în joc?
Pentru Zanni, perioada de exil este aproape de final. „Sunt gata de prea mult timp, stau aici de ceva timp. Am tot stat aici”, va admite el. Să fie adevărat? Este el gata de o luptă care să-i dea șansa de a reveni în show? Sau totul se va încheia?
Din exil, el a făcut și mărturisiri, nu se lasă afectat de situația în care e. „Această experiență o iau bine, o iau ca pe un antrenament, o pregătire. Greu nu mi se pare sau poate nu vreau să accept, așa simt eu, să neg, pentru că nu mi-e greu. O iau ca pe o pregătire, o evaluare, acum sunt gata pentru orice.
Sunt prea antrenat, prea pregătit, prea gata să dau frunte în frunte cu adevărul, cu tot. Sunt prea însetat să alerg, să calculez, sunt un om al oamenilor, intențiilor, eu trebuie să știu ce gândește toată lumea, nu ai cum să mă lași singur aici. Îmi lipsesc calculele, reacțiile adversarilor mei.”, a declarat Zanni în cadrul emisiunii „Survivor All Stars”.
Totodată, el și-a caracterizat colegii. „Ciobanu, niciodată să nu-ți vorbești prietenii pe la spate. TJ, aș putea să spun același lucru, când ești frate, fii și în lipsa mea. Iancu Sterp, un caracter frumos, un suflet bun, rezistent, te-aș putea vedea lejer în finală. O să ne batem acolo. Sorin, vorbești bine, dar îți lipsește viteza.
Robert Muscalu, sportiv bun, dar îți lipsește atitudinea. Ștefania Ștefan, sensibilă, fragedă, te văd în finală, însă trebuie să mă vezi și tu cu mine, pentru că trebuie să te bați cu cei mai buni, dacă vrei să fii cea mai bună. Ștefi, o brioșă, dar mai departe voi fi mai puternic singur. Îți mulțumesc că ai fost sora mea”, a mai zis el.