Cu un număr tot mai mic de concurenți, vin și mai multe intrări pe traseu, mai multe momente când fiecare dintre ei trebuie să depășească orice barieră fizică sau psihică și să meargă mai departe, cu gândul de a se îndrepta spre marea finală a acestui sezon suprem. Cu puțin timp rămas la dispoziție, toți vor să arate că merită și că nimic nu îi poate doborî, iar cei de acasă trăiesc la cote înalte, fiecare seară de „Survivor All Stars”.

Aseară, foștii Faimoși, Zanni și TJ Miles au reușit să se impună în lupta pentru rolul de căpitan și au devenit, automat, adversari, în jocul pentru recompensă. După ce și-au făcut echipele așa cum au crezut mai bine, aceștia au oferit spectacol pe traseu.

Zanni i-a avut aproape pe Iancu, Ștefania și Sorin, în timp ce TJ a făcut echipă cu Robert și Andrei, iar scorul final a fost unul strâns, care a marcat victoria pentru cel revenit din Exil și toți ai lui.

„Nu m-aș fi gândit niciodată că o să vin la All Stars și că o să se întâmple reward-ul ăsta. O să fie o experiență superbă”, a ținut să sublinieze Ștefania Ștefan la finalul jocului, încântată de faptul că se va bucura de o noapte la hotel, dar și de sărituri încărcate de adrenalină de la mare înălțime.

De cealaltă parte, TJ Miles a recunoscut că a acceptat rezultatul final: „Așa a fost soarta noastră. Am învățat să pierd, sunt împăcat cu tot ce se întâmplă”.

Ce se întâmplă diseară la „Survivor All Stars”

După ce recompensa lor a început deja, diseară vom vedea cum se încheie experiența de neuitat pentru Zanni, Iancu, Ștefania și Sorin, iar cel care a depășit marea provocare a luptei pentru revenirea în show va admite că „e prea mult pentru o recompensă”.

Cu bateriile încărcate, cei patru li se vor realătura colegilor și toți vor da lupta pentru colanul care asigură rămânerea în show pentru cel puțin încă o săptămână. Și se pare că sunt mai îndârjiți ca niciodată. „Nu am venit aici să fim frați, e un bonus. Suntem aici să câștigăm Survivor și ne înfrățim să ducem greul”, va spune, spre surprinderea tuturor, TJ Miles.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Ana Porgras nu mai vorbește cu Zanni după ce s-au întors de la Survivor All Stars

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească Survivor All Stars, după ce s-a accidentat în timpul unei probe. Fosta concurentă din echipa Faimoșilor a fost recent invitată în emisiunea „La Măruță”, unde a spus ce nu se vede la TV. De asemenea, ea a mărturisit că se aștepta să aibă parte de susținerea lui Zanni pe tot parcursul competiției, însă lucrurile s-au schimbat între timp.

„Eu mă așteptam ca Zanni să mă susțină pe toată perioada competiției, dar după unificare a fost un moment în care am simțit că nu mai era lângă noi și că probabil voia să se integreze între Războinici, să facă strategii ca el să ajungă mai departe în competiție. Nu am spus doar eu treaba asta, au spus-o și Ștefi, TJ, că el nu a mai fost focusat 100%”, a declarat Ana Porgras la PRO TV.

De asemenea, Cătălin Măruță a întrebat dacă a avut vreodată vreo legătură amoroasă cu Zanni, așa cum s-a zvonit de-a lungul timpului. Ana Porgras a mărturisit că nu a avut niciodată o relație cu artistul și nu a fost niciodată geloasă pe Alexandra Duli.

„Nu am avut niciodată o relație cu Zanni, nu m-a deranjat apropierea lui de Duli, îi doresc casă de piatră, sunt fericită pentru el, le doresc multă fericire dacă sunt împreună. Am văzut emisiunea cap-coadă, încă o urmăresc. Aș zice că e mult că am fost dezamăgită de el, dar au fost momente pe care nu le-am înțeles nici acum. Da, am vorbit cu el după ce am ieșit din show. În momentul în care știam că toți au ajuns acasă i-am scris, voiam să știu cum se simte, ce s-a mai întâmplat, dacă a ajuns bine. După care m-am trezit cu niște mesaje nepotrivite de la el și nu am mai vorbit după”, a mai spus ea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News