Concurenții celui de-al 17-lea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!” și-au pregătit cu multă atenție transformările pe care le-au avut de realizat sâmbăta aceasta, în cea de-a treia gală a transforming show-ului de la Antena 1.
Anisia şi Ionuţ au deschis gala cu o schimbare la 180 de grade faţă de personajele din ediţia trecută – Spike şi piesa Zeu, iar pe momentul lor a plouat cu bani, la propriu, în platoul emisiunii.
Următoarea piesă le-a dat mari bătăi de cap surorilor Odagiu, care cu transformarea în tATu au adus pe scena Te cunosc de undeva! un cuplu care a divizat opinia publică din întreaga lume.
Din Rusia s-a mers apoi direct în însoritul sud al Italiei, pentru un moment plin de eleganţă şi stil – Carmen şi Romică s-au transformat în Nino dAngelo şi Brunella Selo, cu o piesă care i-a apropiat ca pereche – Senza giacca e cravatta.
Pentru următoarea transformare, Florin Ristei a rememorat un moment dureros, la propriu, la Te cunosc de undeva!:
„Ştii istoria mea cu dansul la această emisiune? Prima oară când am încercat să dansez mi-am rupt piciorul!”, i-a spus el partenerei sale, Ilona, atunci când ruleta le-a adus transformarea în Adam Levine şi Christina Aguilera – Moves like Jagger.
Al cincilea moment al serii a adus la Antena 1 o colaborare de excepţie care a reuşit să reunească două generaţii de fani din întreaga lume – Elton John şi Dua Lipa, în interpretarea unică a lui Zarug şi Jazzy Jo, despre care Ozana a declarat imediat: „Până acum aţi avut cel mai bun moment!”.