Instanţa Judecătoriei Sectorului 4 urmează să decidă dacă Gheorghe Popescu va fi pus în libertate, după ce Comisia de la Penitenciarul Jilava, unde fostul internaţional îşi execută pedeapsa, a hotărât, pe 24 septembrie, să îl propună pentru liberare condiţionată.
Decizia pe care o va lua Judecătoria Sectorului 4 nu va fi definitivă, ci va putea fi contestată la Tribunalul Bucureşti, care în final va dispune cu privire la eliberarea condiţionată. Gheorghe Popescu ar putea părăsi penitenciarul doar după o decizie definitivă privind eliberare sa condiţionată.
Membrii comisiei de la Penitenciarul Jilava au analizat cât a executat Gheorghe Popescu şi dacă acesta a efectuat în penitenciar diverse activităţi, care i-au adus zile în minus din pedeapsă.
Prima condiţie pentru a fi admisă propunerea de liberare condiţionată este să fie îndeplinită fracţia de pedeapsă care trebuie executată, iar a doua ţine de comportamentul în penitenciar şi de activităţile desfăşurate acolo.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane