Zina Dumitrescu își trăiește bătrânețea într-un azil de lux, din Ghermănești. Ea este însă ținută acolo grație unui vechi prieten de-al său, care este și patronul stabilimentului. Fosta creatoare nu mai dispune de nicio resursă financiară, iar fiul său, care ar fi trebuit să-i fie alături în astfel de momente, nu a scos din buzunar nici măcar un leu pentru a plăti datoriile mamei sale.

 

Zina a fost ajutată de persoane cu care nu avea niciun grad de rudenie. Gigi Becali și Gheorghe Țânțăreanu i-au plătit cheltuielile, în urmă cu câteva luni, doar că, datoriile ce fuseseră șterse, grație celor doi oameni de afaceri, au ajuns acum iar la ordinul miilor de euro. Zina Dumitrescu încheie anul la fel cum l-a și început, înglodată în datorii.

Are din nou datorii de aproximativ 3.000 de euro

În prezent, Zina are din nou datorii de aproximativ 3.000 de euro, bani pe care patronul azilului, Ion Cassian, e tot mai convins că nu are cum să-i recupereze.

”Iar s-au adunat datorii. Nici nu mă gândesc să mai fac ceva în acest sens. Fiul său nu a dat niciun semn. E foarte bun în promisiuni. Ea zice că mai vorbește cu el, dar îl protejează, ca orice mamă”, a declarat Ion Cassian pentru Libertatea.

Patronul azilului spune însă că important e că Zina e sănătoasă și nu a mai avut probleme, după acel episod când a leșinat într-un magazin, la un eveniment monden. De atunci însă, Cassian i-a interzis Zinei să mai iasă în public.

”Zina e bine acum, nu o să mai iasă în public. Mai mergem noi cu ea la restaurant, dar nu trebuie să o stresăm”, a adăugat patronul stabilimentului.

I-a golit casa de blănuri și bijuterii!

Mama Zina a avut, cândva, cam tot ce-și poate dori o femeie. O viață de lux și o mică avere, agonisită în ani de muncă. În doar câțiva ani însă, agoniseala sa pare să se fi dus pe apa Sâmbetei. Ion Cassian crede că fosta creatoare de modă nu mai are nimic în casă, iar vinovat de toate acestea ar fi băiatul său, Cătălin.

”În casă nu cred că mai are nimic, nici blănuri, nici bijuterii. Ea primește haine de la o prietenă din Germania. Nu a avut aici nici măcar o brățară sau vreo haină de blană”, a adăugat acesta.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News