Zina Dumitrescu, aflată în prezent la azil, a avut o viață mai ceva ca în filme. Zina Dumitrescu, care a făcut 21 de întreruperi de sarcină, de-a lungul vieții, a fost căsătorită de trei ori.

Prima oară s-a căsătorit cu regizorul Marin Negreanu, tatăl unicului ei fiu, Cătălin.  Apoi, s-a măritat cu Nicolae Rădulescu Botică, secretarul Sectorului 1.  A mai fost căsătorită cu conferențiarul Costin Dumitrescu, care a murit în anul 2009.

Din primul mariaj, Zina Dumitrescu a rămas cu mari traume. Negreanu a agresat-o și creatoarea de modă a ajuns în comă, fiind la un pas de moarte.

 „Într-o seară veneam de la o întâlnire cu prietenele mele. Am întârziat acasă 30 de minute, am ajuns mai târziu de ora la care îi spusesem inițial că voi veni. Când am intrat pe ușă, mi-a aruncat o oală de aăa în cap. A început scandalul.
 
 În seara aceea, soțul meu a vrut să mă omoare. Am stat în comă patru nopți pentru că m-a dat cu capul de o țeavă de metal. M-am ales în uraă loviturii cu o fractură de craniu. Doctorii mi-au spus că mai erau 3 mm ca să fac hemoragie în urma căreia muream“, rememora Zina Dumitrescu într-un interviu.


Citește și: VIDEO | Laura Codruța Kovesi: „Nu am niciun motiv să îmi dau demisia. Asistăm la un festival disperat al inculpaților”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News