Florin Chilian, anunțat că va fi tată

Pe la 20 de ani, Florin Chilian aproape a albit când a fost anunțat că va fi tată: „S-a întâmplat într-o perioadă în care nu toate erau la locul lor și vestea a căzut ca un trăsnet. A fost atât de bine cusută farsa! Toate planurile mele s-au năruit, iar familia prezumtivei mame nu-mi dădea voie s-o vizitez pe fată. Așteptam cu flori în brațe în fața casei, traversam stări ciudate, iar toți prietenii, ascunși după perdele, râdeau de mine”.

Gheorghe Gheorghiu a păzit damigeana… cu apă

 

S-a stins Gil Dobrică de 12 ani, însă Gheorghe Gheorghiu îl pomenește de fiecare dată când se apropie 1 aprilie. Prieteni buni, amândoi au primit cadou, într-un an, câte o damigeană cu vin preoțesc, de la o abație, vin pe care Gheorghe Gheorghiu l-a ascuns în camera sa de hotel, sperând că bea din rezerva lui Gil Dobrică.

„Seara, pe 1 aprilie, băieții aduceau mereu vin la masă, mai apucam și eu câte un pahar, neștiind că beau din vinul meu. Gil Dobrică a intrat pe geam, în camera mea de hotel, mi-a înlocuit tot vinul cu apă. Am păzit zile la rând damigeana, am cărat-o cu grijă acasă, iar de Paște, m-am făcut de râs când i-am dat cep”, ne-a povestit cântătețul.

Anghel Damian, lăsat fără mașină

„Farsa pe care nu o voi uita niciodată a fost revanșa prietenului meu cel mai bun, o poliță pe care mi-o avea de plătit. Eram în facultate, la Actorie și tocmai reușisem să îmi cumpăr prima mașină. Bunul meu prieten, profitând de faptul că repetam de zor pentru examene și atenția mea era deturnată total, mi-a șutit cheia și a reușit să mute mașina la câteva străzi distanță. Imaginați-vă șocul meu când am plecat de la repetiții și mașina nu mai era acolo! M-a lăsat să fierb în disperare câteva zeci de minute, până când am format 112 și voiam să declar furtul. Ce a urmat după merită povestit, dar e o întâmplare separată, care poate fi încadrată la «scene de violență și limbaj licențios», a povestit actorul Anghel Damian, din serialul „Vlad”.

Anghel ne-a mai dezvăluit că, în familia lui, ziua de 1 aprilie are o semnificație aparte și chiar dacă nu mai obișnuiesc să-și facă farse, rememorează an de an cum bunicul actorului nu a crezut că are o fetiță pentru că s-a născut chiar de Ziua păcălelilor:

„Cea mai bună farsă involuntară din familie a fost chiar la nașterea mamei mele. Bunica mea era internată de câteva zile și aștepta să se declanșeze nașterea naturală, dar mama nu voia să iasă în lume prea repede, așa că a fost cu așteptare. Bunicul meu era acasă de 1 aprilie, când a primit un telefon de la spital cum că e tată de fată. Sceptic din fire, bunicul meu nu a crezut sub nici o formă că nu e o farsă și nu s-a dus la spital până a doua zi, când, ghiciți ce? Mama într-adevăr se născuse de 1 aprilie”.

Diana Sar se vedea în revista Vogue

În afara de cariera artistică, Diana Sar, actriță în serialul „Vlad”, este și un fotomodel cunoscut, care apare în diverse pictoriale și reviste glossy. Tocmai modellingul i-a adus cea mai tare farsă legată de 1 aprilie:

„Uneori, particip la shootinguri numite teste foto. Fotografiile sunt trimise ulterior mai multor reviste pentru a fi publicate. Când eram la începutul carierei de model, un prieten mi-a spus că a văzut o fotografie cu mine în revista Vogue. Mi-a descris o fotografie care semănă cu una pe care o făcusem în New York la un test foto. M-am bucurat enorm. Când am aflat că prietenul meu m-a păcălit, mai întâi m-am supărat puțin, apoi m-a bufnit râsul, pentru că mușcasem momeala”.

Valentina Fătu: „Am fost pusă pe drumuri”

„S-a întâmplat în urmă cu ani buni, când încă nu apăruseră telefoanele mobile. M-a sunat pe fix cineva care știa că am o prietenă foarte bună în Oradea. S-a prezentat ca fiind Mia, așa cum o chema pe aceasta. Mi se părea că nu ar fi ea, dar a reușit să mă convingă că nu e vorba despre o altă persoană. Ea fiind plecată în Oradea, nu ne mai văzusem de mult timp. Mi-a dat întâlnire, iar eu am plecat din Drumul Taberei, tocmai până în Rosetti, cu mijloacele de transport în comun. După ce am făcut vreo 45 de minute pe drum, am stat o oră să o aștept, gândindu-mă că vine de la gară și întârzie. Cineva s-a distrat însă pe seama mea. N-am aflat nici până în ziua de astăzi cine mi-a făcut acea farsă. După mulți ani, i-am povestit prietenei mele, care m-a asigurat că era vorba doar de o glumă, pentru că nu ea îmi dăduse atunci întâlnire”.

Ami, păcălită de o prietenă că e în spital

Pentru Ami, cea mai mare păcăleală de 1 aprilie a venit din partea celei mai bune prietene: „M-a speriat spunându-mi că a dat mașina peste ea pe trecerea de pietoni și că este la spital în stare gravă și că va rămâne paralizată pe viață. Am fugit spre spitalul la care îmi spunea că este. Ei bine, când am ajuns acolo, m-a sunat râzând, bineînțeles să-mi spună că a fost de fapt o păcăleală de 1 aprilie”.

Corina Caragea, „țepuită” chiar de colegi

Colegii Corinei Caragea i-au făcut „botezul” la PRO TV chiar de “ziua păcălelilor”, când au chemat-o de urgență în curtea redacției, pe motiv că i-a fost lovită mașina:

„Abia îmi cumpărasem mașina, eram foarte bucuroasă și mândră de ea, o așteptasem multă vreme. Eram la început în PRO și nu îmi știam bine colegii. Așa că am picat în plasă rapid când mi s-a spus de la recepție să cobor repede că cineva mi-a lovit mașina. Am tras o așa spaimă! Tocmai de aceea nici nu m-am amuzat când am văzut mașina neatinsă, deși în același timp mă bucuram că a fost o glumă. De precizat că mașina precedentă chiar trecuse printr-un accident, deci chiar nu îmi ardea de glume”.

Ana Baniciu a fost asistentă pentru un fals bolnav

Empatică la suferința colegilor, Ana Baniciu nu s-a gândit nici o clipă că este 1 aprilie în clipa în care un coleg a venit cu piciorul în ghips la școală: „Un coleg de clasă a venit cu piciorul în ghips și l-am cărat toată ziua pe trepte, în toate clasele. La finalul zilei, și-a dat ghipsul jos, nu avea nimic rupt. Doar ce îl scosese tatăl lui și a zis să facă o glumă. Cum a ținut, l-a lăsat așa toată ziua”.

Cătălin Cazacu „s-a îmbogățit” peste noapte

Proaspăt om de afaceri, Cătălin Cazacu a fost păcălit chiar de cel cu care se asociase.

„Cea mai mare farsă care mi-a fost făcută de 1 aprilie s-a petrecut în urmă cu vreo 7 ani și a venit din partea asociatului meu, de la firma de pază pe care o dețin în Timișoara. La vremea aceea, ne aflam la începutul afacerii și ne doream foarte tare să reușim. Cum ne zbăteam noi așa să nu murim de foame, asociatul mi-a spus, chiar în dimineața de 1 aprilie: «Gata, ne-am scos. Mai știi conrtactul acela mare, pe care îl așteptam? Au venit oamenii, au semnat, suntem bogați». Eu m-am dus imediat acasă… pusesem și ceva bani deoparte, m-am dus și mi-am cumpărat televizor mare, scaun de masaj, mi-am cheltuit toate resursele financiare strânse până atunci, am rămas fără nici un leu. Când am ajuns acasă cu ele, asociatul meu mi-a spus că totul a fost o glumă. Acum, la 8 ani distanță, am ajuns acolo unde voiam și am semnat și contractul acela”, povestește Cătălin.

Victor Slav a fost „concediat” de 1 aprilie

Toată echipa de producție de la Meteo o complotat împotriva lui Victor Slav, când lucra la PRO TV, lăsându-l să fiarbă în suc propriu ore bune.

„În ziua aceea, când am ajuns la serviciu, colegii mei, în frunte cu șeful nostru, m-au informat că nu voi mai lucra acolo, începând cu următoarea zi. Bine nu mi-a picat, ba mai mult, am și filmat următoarea ediție Meteo, că nu prezentam live. La sfârșitul zilei, mi s-a spus că a fost doar o păcăleală și nu vreți să știți ce piatră mi s-a luat de pe suflet”.

George Piștereanu i-a făcut un cont fals prietenul său

„Una dintre cele mai amuzante farse făcute de mine a fost pentru un prieten cu care am mers la o nuntă în țară. M-am gândit că o să fim singuri atât amar de drum, așa că am hotărât să piperez puțin situația. I-am făcut prietenului un cont pe un site de genul autostop online (n.r. – blablacar), am trecut locul plecării și destinația, iar două domnișoare au spus că vor să împărțim mașina. Zis și făcut. Dimineața am pornit la drum. La ieșire din București, îi spun prietenului: „Ce ar fi să le ajutăm pe domnișoarele acelea care fac autostopul? Poate merg în direcția noastră”. El: “Nu cred că merg și oricum nu se urcă ele cu noi în mașină, că nu ne cunosc”. Eu i-am zis să încercăm totuși. Opresc mașina, cobor, prietenul meu rămâne în mașină, mă prezint și le spun că mai este cineva cu mine, un prieten care trece printr-o perioadă mai grea. Fetele se conformează să nu facă nici un fel de glumă cu el și urcă. Acum, prietenul voia să lege o conversație normală cu fetele, dar nu ieșea, pentru că ele nu reacționau de nici o culoare, ba mai mult, îl compătimeau. Și așa am ținut-o 400 km, în care eu rândeam de nu mai puteam să conduc și prietenul era într-un vid total. La finalul călătoriei, îmi spune: „Mă, George, dar ciudate fetele astea, nu reacționau la nimic”, ne-a povestit actorul George Piștereanu.

Ramona Păun și-a abandonat prietena pe acoperișul casei

Ramona Păun și-a păcălit, în copilărie, cea mai bună prietenă, însă farsa s-a întors împotriva ei, când au aflat părinții.

„Mă jucam de-a v-ați asunselea cu o prietenă. În perioada aia, părinții reparau acoperișul, așa că o scară era sprijinită de peretele casei. Prietena mea s-a urcat pe acoperiș să se ascundă, am observat-o, așa că i-am luat scara, am lăsat-o sus pe casă și am plecat să mă joc cu alți copii. Abia după două ore, când a venit mama acasă, a reușit prietena mea să coboare de acolo. Nu mai zic de pedeapsa pe care am primit-o că m-a dus mintea la așa ceva”, ne-a povestit prezentatoarea știrilor sportive de la PRO TV.

Pepe, șeful glumelor din trupă

În trupa lui Pepe predomină mereu veselia și voia bună, asta pentru că artistul e mai tot timpul pus pe glume. Mai ales de 1 aprilie!

„Avusesem o cântare în București, iar a doua zi aveam avion să plecăm la un spectacol prin Ardeal. După ce s-a făcut miezul nopții, i-am anunțat pe ceilalți că trebuie să plecăm imediat cu mașina la concertul de a doua zi, pentru că s-a anulat zborul. I-am lăsat puțin să se agite cu bagajele, după care le-am zis că-i păcăleală”, a povestit Pepe.

Giani Kiriță „a semnat” cu Steaua

Dinamovist convins, Giani Kiriță și-a șocat fiul când l-a anunțat că va semna contract cu clubul concurent- Steaua, urmând să antreneze echipa din Ghencea:

„Fără falsă modestie, e greu să mă păcălească pe mine cineva, mai ales că de 1 aprilie sunt foarte atent la chestii din astea. Pot să vă spun însă că, de 1 aprilie, în anul în care mi-am luat licența de antrenor, eu fiind fotbalist la Dinamo, l-am sunat pe fiul meu și i-am spus că voi antrena echipa Steaua. Când a auzit, Marco a fost șocat. Timp de câteva minute nu a spus nimic. În cele din urmă, i-am spus că este doar o păcăleală de 1 aprilie și ne-am amuzat copios”.


Citește și:

„Putem vedea Europa fără tutun”. Comisarul european Vytenis Andriukaitis vorbește despre amenințările la adresa sănătății oamenilor și atacă tacticile industriei tutunului, care „face o treabă murdară” 

 
 

Urmărește-ne pe Google News