Invitată în emisiunea „Distracția pe vremea mea”, care va fi difuzată astăzi, la Antena 2, începând cu ora 19.05, îndrăgita artista a vorbit despre prima beție din viața sa.
„Aveam 16 ani și m-am întâlnit cu colegii și prietenii de liceu. Am pus mână de la mână și am cumpărat o țuică foarte tare. Eu am zis că sunt șefa de trib, așa că am dat tonul. Am dat sticla pe gât și am fost la un pas să intru în comă alcoolică. Simțeam că totul se învârte în jurul meu”, și-a amintit Zoia Alecu.
Cine a ajutat-o pe artistă să ajungă acasă, dar și ce farsă incredibilă i-a făcut colegului său de turneu, Vali Sterian, aflați astăzi, de la ora 19.05, la Antena 2.
Știrileprotv.ro
Rusia cere Occidentului să ”înceapă negocierile” pentru a pune capăt ”distrugerii populației ucrainene”
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
FANATIK.RO
Ceaiul pe care trebuie să-l bei dacă ai peste 40 de ani. Se consumă seara sau înainte de culcare, te scapă de nervozitate și stări de anxietate, nu are efecte secundare
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Observatornews.ro
El este poliţistul de 21 de ani, care a murit chiar la ieşire din tură. Flavius s-a prăbuşit în baie. "Drum lin şi odihnă veşnică băiat drag"
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție