Chiar dacă programul său a fost unul strict, Gabriel a oferit un interviu exclusiv pentru Libertatea, în care a povestit despre experiența sa la Festivalul de Film de la Cannes, dar și despre prietenii săi din lumea cinematografiei mondiale. Printre aceștia se numără și actrița Meryem Uzerli, pe care publicul din România o cunoaște din rolul principal feminin al serialului „Suleyman Magnificul”.
„Cu Meryem mă știu de curând, cam de un an. Am fost prezentați de prieteni comuni actori, de cât ori vine la Londra stăm împreună. E o prietenă extraordinar de bună! Nu mi-am dat seama cât este de pe atât de mare pe cât se întâmplă să aflu acum. Și nici în România nu mi-am dat seama că este atât de cunoscută! La Cannes urma să ne vedem și nu s-a întâmplat, pentru că ea a fost foarte solicitată: tot timpul trebuia să meargă undeva. Ea este imaginea unei linii de bijuterii, dacă nu mă înșel din Dubai, așa că era solicitată la maxim, trebuia să meargă la orice eveniment pe covorul roșu. Din cauza asta nu ne-am putut întâlni nici măcar la o cafea. A fost unul dintre regretele mele, dar o să ne revedem în iunie, la Londra”, a declarat Gabriel Constantin pentru Libertatea.
Actorul român a fost pentru prima dată la Cannes. „În anul ăsta s-au întâmplat multe, sper să continue la fel de bine cum a început. Cannes a fost iarăși un eveniment de anvergură la care nu m-am așteptat și mi-a plăcut extrem de mult. Și sper să fie începutul, să mă duc și la anul, și anul următor și tot așa”, a mărturisit Gabriel, care acum este în fața unui nou film în care a fost selecționat.
„Tocmai am fost confimat pentru un rol într-un film, dar nu pot să vorbesc despre el momentan, până nu semnăm contractul. Este Bollywood! Ceea ce este primordial pentru mine, pentru că nu am mai făcut lucrul ăsta. Îi urmez Iuliei Vântur, chiar am făcut un curs cu ea acum câțiva ani, de actorie pentru cameră. N-am văzut filmul pe care l-a făcut acolo, dar ar putea să îmi dea niște sfaturi”, a mărturisit Gabriel.
El spune că la Londra, unde s-a stabilit din 2009, filmul românesc se bucură de o imagine foarte bună: „Am avut colegi în școală din toată lumea, din America, din Australia, care nu numai că știau filme românești, dar le-au și studiat la ei în țară, la facultatea de film! Eu cred că avem un val de regizori, de producători, care este nemaipomenit de binevenit, de talentați, cu care mi-ar plăcea la culme să lucrez!”, a concluzionat actorul.
În „Geniul: Picasso”, serialul care este difuzat de National Geographic din 23 aprilie, actorul român joacă rolul avocatului francez Riandee, în timpul procesului dispariției Monalisei din Louvre în 1911, când Picasso a fost acuzat de furt împreună cu alți prieteni. „Eu am filmat în Budapesta și deși m-au ținut zece zile în hotel, am terminat filmările într-o singură dimineață. Am făcut o repetiție cu o seară înainte, însă cea mai importantă a fost repetiția dinaintea filmării, la cameră. Asta fiind și cea mai stresantă uneori, deoarece toată lumea e prezentă: producătorii, scriitori, regizorul. Totul s-a desfășurat cu o precizie minuțioasă. Aș fi putut termina tot în 2-3 zile, însă producția preferă să te țină în hotel. În caz că se schimbă ceva, vor să se asigure că ești imediat disponibil”, a mărturisit Gabriel Constantin pentru Libertatea.
CITEȘTE ȘI
Video EXCLUSIV/ Bloggerița Ana Morodan știe de ce e poreclită Contesa. ”Pentru că port rochii lungi și-mi place să fiu foarte dramatică!”