Dupa operatia de implant mamar mi-a aparut un nodul la un san. Ce trebuie sa fac?

Înainte de toate trebuie subliniat faptul că introducerea unui implant mamar într-un buzunar creat sub musculatura pectorală nu predispune în niciun fel la vreo patologie mamară specială, benignă sau malignă. Însă, în orice situaţie, cu sau fără implanturi, apariţia unui nodul mamar trebuie investigată corect şi complet pentru a nu trece pe lângă un diagnostic grav.

Există posibilitatea că nodulul să fi existat încă dinaintea intervenţiei chirurgicale şi să nu fi fost decelat dacă medicul dvs nu v-a cerut să faceţi o ecografie mamară preoperator. Aceste cazuri sunt foarte rare.

Dacă a apărut după intervenţia chirurgicală, este o coincidenţă. Apariţia acestuia trebuie tratată cu toată responsabilitatea.

În funcţie de ceea ce va va spune ecografistul dvs, mergeţi la fiecare 6 -12 luni la control, sau faceţi investigaţii mai amănunţite de genul mamografiei sau a RMN-ului.

Dacă este cazul, veţi fi îndrumată să consultaţi şi un medic ginecolog sau oncolog pentru stabilirea unui diagnostic corect.
Atunci când există indicaţie medicală, nodulul se poate scoate în limitele de siguranţă oncologică, şi analizat histopatologic.

„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii
Recomandări
„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii

De cele mai multe ori însă, astfel de noduli sunt funcţionali, sunt benigni şi nu necesită niciun fel de tratament.

De altfel, dacă preoperator se evidenţiază ecografic nodului beningni, prezenţa acestora nu constituie o contraindicaţie pentru operaţia de mărire de sâni cu implanturi mamare.

Indicaţia mea este că, în orice situaţie, cu sau fără implanturi, orice femeie peste 35 de ani să facă anual un control ecografic al sânilor.

Citește și:

Amir Rrahmani e fotbalistul care a pornit scandalul în meciul România – Kosovo și și-a convins colegii să iasă de pe teren: „Arbitrul nu a vrut să asculte”
Recomandări
Amir Rrahmani e fotbalistul care a pornit scandalul în meciul România – Kosovo și și-a convins colegii să iasă de pe teren: „Arbitrul nu a vrut să asculte”

Medicul Adina Alberts va fi la dispoziția cititorilor Libertatea și va răspunde întrebărilor legate de frumusețea exterioară și cele mai bune metode pentru a o dobândi. Scrie-i pe adresa de mail mediculesteticianraspunde@ringier.ro

EXCLUSIV. Dupa operația de implant mamar mi-a apărut un nodul la un sân. Ce trebuie să fac? Esteticianul Adina Alberts răspunde

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Copacul unic menționat în Biblie readus la viață. I se mai spune “Balsamul medicinal” și are proprietăți uimitoare pentru sănătate
FANATIK.RO
Copacul unic menționat în Biblie readus la viață. I se mai spune “Balsamul medicinal” și are proprietăți uimitoare pentru sănătate
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Observatornews.ro
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI