Naşii au rolul principal

Se spune ca, daca e vorba de o fetiţa, ea trebuie sa fi e botezata de un barbat, iar un baieţel va fi botezat de o femeie. Naşii cumpara trusoul complet de botez, lumânarea, pânza alba, faţa alba, roz sau bleu, cruciulițe de pus în piept la invitați, sapun şi prosop, ulei, vin. Când se vine acasa de la biserica, în prag, naşa întinde peste prag, de trei ori, braţele în care-ți ţine finul rostind catre mama: „Mi-ai dat un pagân, ți-am adus un creştin”. Dupa botez, copilul nu trebuie schimbat de hainuţe şi nici pupat, pâna a doua zi.

Câte bordeie, atâtea obiceie

De la ritualul simplu, creştinesc, pâna la sumedenia de superstiţii (unele absolut lipsite de logica) de care se ţine cont e cale lunga. Caci nu e bine sa botezi un copil cu numele unui decedat din familie, nici sa uiţi, carecumva, sa pui bani în cristelniţa. Daca vrei un bebe cu gropiţe în obrajori, lasa naşa sa-l pupe înainte de botez. Mare atenţie, însa! Copilul mic nu trebuie pupat pe funduleţ, caci pe acela-l va întoarce celui care a facut gestul, când va creşte mare. Însa dupa ce a primit Sfânta Taina, copilaşul nu mai are voie sa fi e pupat şi nici schimbat de hăinuţe, pâna a doua zi, caci, altminteri, se „duce efectul” Împartaşaniei. O faşa prea lunga face ca micuţul creştin sa se casatoreasca prea târziu, iar una prea scurta, prea devreme.
Lumânarea de botez ar trebui sa arate ca o sorcova, potrivit credințelor, caci musai e nevoie de fl ori de crin (de binecuvântare), frunze de feriga (pentru spor), crenguţe de brad (pentru sanatate), floarea miresei (ca sa-i fi e cununiile dezlegate).
Apa în care a fost botezat copilul trebuie neaparat aruncata imediat la un mar, ca sa aduca noroc. Din banii de la botez, trebuie cumparata o galeata, ca sa traiasca copilul mult. Prima baița de dupa botez se face într-o „ciorba” din care nu trebuie sa lipseasca busuiocul, laptele, grâul, mararul, menta, muşeţelul, macul, cânepa, penele, petalele de trandafir, mierea, ouăle, zaharul, banii şi, neaparat, agheasma.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Țara din Europa adorată de cei care trec printr-o despărțire. Este aproape de România
FANATIK.RO
Țara din Europa adorată de cei care trec printr-o despărțire. Este aproape de România
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Mihaela Bilic recomandă silvoterapia. Ce înseamnă această tehnică
Financiarul.ro
Mihaela Bilic recomandă silvoterapia. Ce înseamnă această tehnică
Filmul crimei şocante din Voluntari. Chinezoaică, ucisă cu bestialitate de iubit deşi avea ordin de protecţie
Observatornews.ro
Filmul crimei şocante din Voluntari. Chinezoaică, ucisă cu bestialitate de iubit deşi avea ordin de protecţie
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI