Sarmalele reprezintă unul dintre cele mai apreciate și consumate feluri de mâncare din România. Este un preparat tradițional specific țării noastre, care se poate pregăti după mai multe rețete simple, iar rezultatul final este cu adevărat savuros. Mai jos îți propunem 15 rețete de sarmale, iar pe cea preferată o poți pregăti pentru orice masă de familie.

Despre sarmale

Sarmalele sunt una dintre cele mai populare mâncăruri din Europa de Est. Acestea sunt considerate a fi un simbol al bucătăriei tradiționale românești, dar sunt îndrăgite în toate țările balcanice.

Se crede că sarmalele au apărut în secolul al XVI-lea, în timpul dominației otomane în țara noastră. Acestea erau preparate din carne de vită, de porc sau de oaie, împreună cu orez, verdeață sau legume și erau înfășurate în foi de varză. Această rețetă a fost populară în rândul populației în secolul al XVIII-lea, iar în secolul al XIX-lea, sarmalele au devenit un simbol al bucătăriei tradiționale românești.

Sarmalele sunt servite în mod tradițional cu mămăligă și smântână sau iaurt.

Termenul „sarma” provine din cuvântul turcesc „sarmak”, care înseamnă „rulou” sau „pachet”, referindu-se la o învelitoare care înfăşoară o umplutură.

Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill
Recomandări
Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill

Ce umplutură folosești la sarmale

De obicei, se folosește o combinaţie de carne tocată de porc şi de vită. Sunt unele gospodine care folosesc doar carne de porc, altele de vită, oaie, pasăre, ca să nu mai amintim că există sarmale de post, preparate cu ciuperci, soia sau bulgur, cartofi, legume tocate sau bucăţele de pâine. Pe lângă carne, umplutura pentru sarmale mai conţine orez, ceapă şi verdeaţă (cimbru, mărar etc). Nu pune mult orez, iar ceapa călește-o puțin.

În rest, fiecare include: mărar, piper. În cazul în care ești amatoare de rețete orientale poți folosi şi scorţişoară, cuişoare, ciuperci uscate, şorici, costiţă, jambon, ciolan de porc afumat, bucăţi de şuncă afumată sau de roşii.

Toate acestea pot fi încorporate atât în interiorul sarmalelor, cât şi lăsate printre bucăţile de varză de pe lângă sarmale. Dacă vrei să fie mai legată compoziția pune și un albuș bătut.

Sarmale de porc şi vită în foi de varză acră

Ingrediente

  • 300 g de carne de vită tocată;
  • 400 g de carne de porc tocată;
  • două cepe;
  • 6 linguri de orez;
  • 3 linguri de bulion de roşii;
  • o legătură de mărar;
  • 1,5 kg de varză acră;
  • piper măcinat;
  • 6-7 boabe de piper;
  • două foi de dafin;
  • cimbru uscat;
  • 200 g de slănină afumată (sau orice fel de afumătură)
„I-am întins bucuros mâna și mi-a aruncat cu un lichid în față. Am crezut că îmi dăduse cu acid”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (II)
Recomandări
„I-am întins bucuros mâna și mi-a aruncat cu un lichid în față. Am crezut că îmi dăduse cu acid”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (II)
Rețete sarmale - sarmale fierte gata de mâncatIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Mod de preparare

Se curăţă ceapa şi se toacă mărunt, după care se pune la călit în puţin ulei, la foc mic şi într-un vas acoperit. Apoi se adaugă orezul ţinut în prealabil câteva minute în apă rece și o lingură de bulion. Se lasă la foc mic două minute, amestecând mereu. Se adaugă o lingură de bulion şi se mai lasă pe foc două minute. Într-un lighean sau castron mai mare se pune carnea, împreună cu ceapa şi orezul cu bulion călite mai devreme, 1/4 de linguriţă de piper măcinat, 1/2 linguriţă de cimbru uscat, mărarul tocat mărunt.

Se amestecă bine. După ce aţi pregătit carnea, desprindeţi frunzele de varză de pe cotor, tăiaţi nervurile mai groase, puneţi foaia de varză în palmă, luaţi carne cu o lingură şi rulaţi foaia de varză în jurul cărnii, având grijă să acoperiţi cu varză şi capetele sărmăluţei, pentru a nu ieşi carnea. Sărmaluţele astfel pregătite se pun într-o cratiţă destul de încăpătoare, una lângă alta, în forma circulară. Pe fundul cratiţei puneţi în prealabil o lingură de ulei, 2-3 frunze întregi de varză şi un strat de 1 cm de varză tocată mărunt.

Scandal în Piața Unirii legat de lucrările la planșeu. Nicușor Dan a venit cu buldozere pentru gardurile lui Daniel Băluță. A intervenit și premierul Ciolacu
Recomandări
Scandal în Piața Unirii legat de lucrările la planșeu. Nicușor Dan a venit cu buldozere pentru gardurile lui Daniel Băluță. A intervenit și premierul Ciolacu
Rețetă pas cu pas pentru pregătirea sarmalelor
Rețetă pas cu pas pentru pregătirea sarmalelor

După ce terminaţi de făcut un strat de sarmale, puneţi deasupra lor o lingură de bulion diluat într-o ceşcuţă de apă şi câteva bucăţi de afumatură. Printre sarmale rupeţi şi două foi de dafin uscat. Continuaţi apoi cu încă un strat de sarmale, apoi afumătură şi din nou sarmale, până când le terminaţi. Deasupra ultimului strat de sarmale puneţi un strat de 1 cm de varză tocată mărunt şi împrăştiaţi încă o lingură de bulion.

Rețetă tradițională de încercat acasă
Rețetă tradițională de încercat acasă

Completaţi cu apă până când aceasta depăşește cu câţiva cm sarmalele. Se acoperă cratiţa şi se pune la fiert, la foc mijlociu, cam 40 de minute. Se verifică din când în când să nu scadă prea mult apa şi se completează când este nevoie. După aceea se dă focul mic şi se mai lasă până când sunt gata, cel puţin o oră. Practic trebuie să scoateţi o sărmăluţă pe o farfurie şi să o gustaţi, varza trebuie să fie bine fiartă.

Sarmale cu carne în foi de varză dulce

Ingrediente

  • 1 kg carne tocată de porc;
  • 110 grame orez;
  • 3 frunze de dafin;
  • două cepe;
  • două linguri de untură de porc (sau ulei);
  • 100 g bulion/pastă de tomate sau roşii;
  • o varză mare dulce;
  • piper;
  • o lingură sare;
  • mărar, cimbru.

Mod de preparare

Varza dulce se opărește, în prealabil, în apă cu sare. Se alege carne mai grasă de porc (pulpă, costiţă, ceafă) şi se trece o dată prin maşina de tocat. Carnea tocată se amestecă cu orezul curăţat şi spălat în câteva ape, ceapa tăiată cubuleţe foarte mici, piperul, sarea, frunzele de dafin tăiate mărunt şi 100 ml de apă.

E foarte important adaosul de apă în umplutură. Foile de varză se taie selectându-se bucăţile în care carnea poate să fie împachetată. În mâna stângă se pune foaia de varză, aproape de încheietura mâinii se aşază puţină carne şi se rulează foaia de varză cu mână dreaptă. Mâna stângă se strânge căuş pentru a nu lăsa să se desfacă tubul de varză, iar cu degetele de la mâna dreaptă se presează marginile foii de varză spre interior şi astfel se formează sarmaua.

Sarmalele se fierb în recipiente mari, tapetate cu foi de varză, în care se dispun concentric, în straturi succesive în formă de melc. Peste ultimul strat de sarmale se pun apă (în aşa fel încât să acopere sarmalele), pastă de tomate şi două linguri de untură (ulei). Afumătura se aşază printre sarmale, la fel şi mărarul, foile de dafin şi cimbrul. După ce au dat în primul clocot, sarmalele sunt lăsate să fiarbă la foc mic timp de două ore.

Sarmale în foi de viţă

Ingrediente

  • 1/2 kg carne tocată;
  • 50-60 foi de viță;
  • un morcov;
  • o ceapă;
  • 5 linguri orez;
  • 5 linguri pastă de tomate;
  • două ouă;
  • o legătură mărar;
  • o linguriţă cimbru;
  • 5-6 foi de dafin;
  • sare şi piper.

Mod de preparare

Se curăță morcovul, îl dăm pe răzătoarea mică şi tocăm ceapă. Punem într-o tigaie la încins câteva linguri de ulei şi apoi adaugăm morcovul şi ceapa. Se călesc, până când de înmoaie puţin, se adaugă jumătate de cană de apă şi toată cantitatea de pastă de tomate. După ce a fiert se adaugă şi condimentele. Acesta este sosul pentru sarmale care se va folosi şi la umplutura sarmalelor.

Carnea tocată se amestecă cu orezul şi mărarul tocat, peste care vom adăuga sosul de sarmale. Se amestecă bine toate ingredientele. Se adaugă apoi două ouă. Se condimentează după gust. Foaia de viţă-de-vie, opărită, se aşază cu nervurile în sus, adică partea netedă în palmă. Se pune din compoziţia pregătită şi le rulăm precum cele din foi de varză.

Într-o cratiţă se aşază pe fund câteva foi de viţă, peste care se pun sarmalele împăturite. Se adaugă apă cât să acopere sarmalele. Se fierb cu capac, la foc mic, aproximativ o oră. Mai pot fi gătite şi la cuptor.

Frunza de viţă de vie oferă un gust specific sarmalelor şi, dacă îţi place o astfel de aromă, poţi încerca şi alte reţete de sarmale în foi de viţă.

Sarmale cu carne şi varză în dovleac

Ingrediente

  • un dovleac potrivit;
  • două verze murate;
  • foi dafin și piper;
  • smântână;
  • afumătură;
  • o jumătate de ceaşcă de orez;
  • pastă de tomate;
  • două cepe;
  • 1/4 de kg carne tocată;
  • puţin zahăr;
  • cimbru;
  • sare și piper

Mod de preparare

Se taie capacul de deasupra la dovleac. Se scot seminţele şi se scoate (se scobeşte) o lingură din carnea dovleacului şi se păstrează pentru compoziţie. Se pregăteşte carnea şi varza ca pentru sarmalele obişnuite: ceapa, afumătura tocată mărunt, orezul şi carnea se pun la călit uşor într-o tigaie mare. Roşiile decojite şi date prin mixer se pun la fiert cu puţin zahăr până scade sosul şi i se adaugă cimbrul, piperul şi un vârf de cuţit de sare.

Un pic din sosul de roşii se pune în amestecul cu carnea tocată, dar foarte puțin, mai ales dacă sosul nu este foarte gros. Tot în amestecul de carne tocată se mai adaugă şi lingura de dovleac care s-a scobit la început. Se împăturesc sarmalele cât mai mici, după metoda clasică şi se aşază în dovleac. Un rând de sarmale, unul de varză tocată.

După ce s-a umplut dovleacul (lăsaţi două degete orizontale până la marginea de sus a dovleacului) se pune deasupra restul de sos de roşii şi completați cu apă până acoperă sarmalele. Se pune la loc capacul dovleacului. Dovleacul se pune într-o tavă mare sau într-un vas de lut, în cuptorul încins la foc potrivit şi lasă cam 30 de minute. După acest timp începeţi să încercaţi dovleacul cu un pai sau cu o scobitoare. Când dovleacul este gata, sunt gata şi sarmalele.

Sarmale dezbrăcate cu bacon afumat

Ingrediente

  • 800 g tocată de porc şi de vită;
  • bacon afumat;
  • două cepe mărişoare;
  • orez; ulei;
  • două ouă;
  • sare,
  • piper;
  • pătrunjel verde, mărar;
  • sos de roşii;
  • smântână

Mod de preparare

Carnea tocată se amestecă cu baconul afumat. Ceapa se prăjeşte în ulei, iar după ce devine sticloasă se adaugă orezul, spălat în prealabil sau care a fost lăsat puţin la umflat în apă, şi se mai călesc puţin.

Se amestecă într-un vas carnea cu ceapa şi orezul, cele două ouă bătute bine, sare, piper, pătrunjel verde şi mărar. Se fac porţii din carne ca pentru sarmale şi se pun într-o tavă, se adaugă sosul de roşii amestecat cu apă sau supă de carne etc. Se lasă la cuptor circa o oră. Când sunt gata se pune pe deasupra smântâna.

Sarmale cu carne de pui

Ingrediente

  • piept de pui;
  • 4 linguri orez;
  • 4 cepe;
  • un morcov;
  • un ou;
  • o legătură de mărar și una de pătrunjel;
  • sare, piper;
  • pastă de roșii sau roșii proaspete și foi de varză.
Sarmale - rețetă tradițională
Sarmale – rețetă tradițională

Mod de preparare

Se toacă pieptul de pui și se pune alături de orez într-un vas. Se adaugă ceapa tocată fin, morcovul ras, oul, condimentele și verdeața tocată fin. Se amestecă și se formează sarmalele punând câte o lingură pe fiecare frunză, apoi se rulează.

Sarmăluțele se așază într-o cratiță unsă bine cu ulei, apoi completăm cu apă fierbinte în care s-a pus pasta de roșii, două linguri de ulei, condimente pentru sarmale și cimbru. Se dau la cuptor. Se servesc calde, cu smântână și mămăliguță.

Sarmale la ceaun

Ingrediente

  • 600 g carne tocată;
  • un picior de porc;
  • 200 g fleică;
  • două cepe;
  • 1 kg varză;
  • 150 g slănină afumată;
  • 100 g orez;
  • o lingură pastă de ardei;
  • 400 ml smântână;
  • o legătură mărar, boabe de piper, sare;
  • o lingură bulion.

Mod de preparare

Amesteci orezul fiert cu carnea tocată și cu ceapa tăiată mărunt şi condimentezi cu piper. Opăreşti varza şi desprinzi frunzele, apoi înfăşori sarmale. Tapetezi fundul ceaunului cu felii de slănină, pui piciorul de porc şi fleica tăiată bucăţi, apoi aşezi sarmalele.

Pui pasta de ardei şi bulionul desfăcut cu puţină apă, apoi torni atâta apă cât să acopere sarmalele. Le fierbi la foc mic şi când sarmalele sunt fierte, pui sare şi piper după gust, apoi pre­sari mărar tăiat mărunt şi adaugi smântână.

Sarmale oltenești

Ingrediente

  • 250 g carne slabă de porc;
  • 250 g carne de vițel;
  • 50 g cosțită afumată;
  • 4 cepe mari;
  • o cănuță orez;
  • o varză mare acră;
  • cimbru, piper, foi dafin.
Sarmale oltenești
Sarmale oltenești

Mod de preparare

Se dă carnea prin mașina de tocat după care se amestecă împreună cu orezul, ceapa tocată mărunt, piper măcinat, cimbru și sare, și bucăți tăiate mărunt de costiță afumată. Se învelește tocătura în foi de varză murată. Se fierb într-un vas pe fundul căruia s-a pus varză tocată mărunt, foi de dafin, boabe de piper, cimbru.

Sarmale moldovenești

Ingrediente

  • 400 g de carne de porc tocată;
  • 300 g de carne de vită tocată;
  • două cepe;
  • 2 pumni de orez;
  • 3 linguri de bulion de roşii;
  • o legătură de mărar;
  • 1,5 kg de varză murată;
  • suc de roșii;
  • piper măcinat, cimbru uscat;
  • 200 g costiță afumată.

Mod de preparare

Se curață ceapa și se toacă mărunt, după care se pune la călit în puțin ulei, la foc mic, într-un vas acoperit, până când devine sticloasă. Se adaugă orezul ce a fost trecut printr-un jet de apă rece și o lingură de bulion. Se lasă la foc mic două minute, amestecând mereu. Se adaugă o lingură de bulion și se mai lasă pe foc două minute.

Într-un castron se pune carnea, împreună cu ceapa și orezul cu bulion călite mai devreme, piper, mărar tocat mărunt și sare, după gust. Se amestecă bine și se rulează sarmalele, după care, pe fundul vasului, se pun 2-3 frunze întregi de varză. După ce terminați de făcut un strat de sarmale, puneți deasupra lor suc de roșii și câteva bucăți de afumătură.

Continuați apoi cu încă un strat de sarmale, apoi afumătură și din nou sarmale. Deasupra ultimului strat de sarmale puneți un strat de 1 cm de varză tocată mărunt și împrăștiați suc de roșii și cimbrul uscat. Se pun la fiert la foc mic și se pune apă când este nevoie.

Sarmale
Sarmale

Sarmale în foi de ștevie

Ingrediente

  • 45-50 de foi de ștevie;
  • un kg de carne tocată;
  • 1/4 cană orez;
  • două cepe;
  • sare, piper, boia dulce de ardei;
  • o legătură pătrunjel;
  • două ouă;
  • suc de roșii.

Mod de preparare

Orezul, ceapa tocată, sarea, piperul, boia de ardei, ouăle, pătrunjelul tăiat mărunt se amestecă alături de carnea tocată. Frunzele de ștevie se scufundă 10-15 secunde în apa clocotită, cu sare. După ce se scurg, li se taie codițele. Se împachetează sarmalele, iar resturile de frunze se toacă și se pun pe fundul vasului, împreună cu sucul de roșii. Sarmalele se așază în vas și se acoperă cu apă. Se dau la cuptor 1h – 1/2, la foc mic.

Sarmale după rețeta lui Radu Anton Roman

Sarmale - 15 rețete tradiționale de sarmale pe gustul tău
Radu Anton Roman

Radu Anton Roman a rămas celebru pentru pasiunea sa: gastronomia. Sarmalele moldovenești după rețeta lui Radu Anton Roman sunt delicioase și ușor de făcut.

Umplutura:

  • 500 g carne porc tocată
  • 500 g carne vacă tocată
  • 4 linguri orez
  • două cepe tocate şi călite
  • două linguri untură
  • sare, piper măcinat, mărar tocat
  • 1 lingură untură
  • 1 litru borş (sau cât să acopere sarmalele)
  • 1 ceaşcă bulion roşii (sau un borcan roşii în bulion, sau 1 kg roşii proaspete)

Varza:

  • o varză acră, din care frunzele bune merg la sarmale, iar restul se toacă fideluţă
  • câteva crenguţe cimbru

Sărmăluţele moldoveneşti se fac cât mai mici şi mai îndesate, din cărnuri felurite

Se pun în oala de pământ etaje de sarmale împărţite cu straturi de varză acoperite cu roşii, iar între ele mai susură parfumat şi câte o rămurică de cimbru

Ultimul strat e de varză

Se ţin în cuptor sau pe marginea plitei minimum 3-4 ore.

Se oferă cu mămăliguţă.

Sarmale cu ciuperci și varză acră

Ingrediente

  • 1-2 căpățâni de varză murată (în funcție de mărimea verzei, dar și de calitatea frunzelor)
  • 500 de grame de ciuperci proaspete
  • 200 de grame de orez cu bobul rotund, spălat și zvântat
  • o țelină mică (rădăcină)
  • 2 morcovi mari
  • două cepe mari
  • 150 ml de bulion de roșii
  • 60 ml de ulei (măsline sau floarea soarelui)
  • o legătura de mărar
  • o legătura de cimbru
  • 2 foi de dafin
  • sare și piper

Mod de preparare

Se desprind frunzele de pe căpățâna de varză murată și dacă varza e prea sarată, se pot desăra, clătindu-se în câteva ape reci. Se decupează cu grijă nervurile îngroșate de pe frunze (nervuri care se păstrează deoparte) și se aleg frunzele potrivite ca dimensiuni și calitate pentru sarmale.

Morcovii curățați se dau pe răzătoarea mare sau la robot, la fel și țelina și ceapa. Într-o cratiță se pune uleiul la încins și se adaugă morcovii, țelina și ceapa. Se amestecă de câteva ori și se reduce focul, călind legumele timp de 4-5 minute. Ciupercile bine șterse cu un șervet de bucătărie se toacă mărunt și se pun peste legume.

Se amestecă bine și se mai călește amestecul de legume timp de 2-3 minute, apoi se ia de pe foc și se potrivește gustul cu sare și piper. Se adaugă mărarul tocat și frunze de cimbru. Se amestecă bine legumele cu verdeața,  se adaugă orezul și se amestecă bine, iar apoi se ia cu lingura compoziție și se pune în foile de varză murată, unde se rulează cu grijă, îndesând capetele înăuntru.

Pentru gătitul sarmalelor este de preferat o oală cu pereții mai groși sau una de lut. Se pune pe fundul ei varză murată  tocată mărunt, apoi se aranjează sarmalele. Se acoperă sarmalele cu restul de varză tocată, se adaugă bulionul de roșii, două crenguțe de cimbru și frunze de dafin. Se toarnă apă caldă atât cât să depășească sarmalele, se pune capacul pe oală  și se dau sarmalele la foc mic. După preferință, se pot da și la cuptor. Timpul aproximativ de fierbere este de două ore.

Sursă: www.retetecalamama.ro

Sarmale cu amestec de porc și vită

Ingrediente

  • o varză acră mare
  • 800 g carne tocată (amestec)
  • 200 g costiță sau slănină afumată
  • un ciolan afumat
  • 3 cepe
  • 100 ml ulei
  • 180 g orez
  • două linguri de cimbru
  • sare, piper
  • o lingură pătrunjel tocat
  • 250 ml pastă de roşii

Mod de preparare

Se pregătește varza. Se taie cotoarele și dacă e prea sărată, se spală. Ceapa se curăță, se taie mărunt şi se pune la călit în ulei. Când a devenit cristalină se adaugă carnea tocată şi muşchiul afumat tăiat bucăţele. Se amestecă bine iar când carnea şi-a schimbat culoarea se adaugă orezul, pătrunjelul, sarea, piperul şi cimbrul. Se amestecă şi se adaugă 200 ml pastă de roşii. Se lasă la răcit.

Se ia fiecare frunză, se pune cu o linguriţă din umplutura preparată, dar să nu fie prea multă, ca să aibă loc orezul să se umfle la fiert. Se rulează toate sarmalele până se termină carnea. Varza rămasă se taie fâşii sau bucăţele şi se împarte în două. Jumătate se pune pe fundul oalei în care se vor fierbe sarmalele, ca să nu se prindă de fundul acesteia, iar cealaltă jumătate, peste sarmale, ca să nu plutească la fiert.

Se alege o oală destul de încăpătoare, care se umple 3/4 cu sarmale. După ce se pune varza pe fundul oalei se aşază sarmalele una câte una începând din exterior spre centrul oalei. În mijlocul primului rând se aşază ciolanul afumat şi se începe cu al doilea rând, tot aşa din exterior spre interior, acoperind ciolanul din mijloc cu sarmale.

După ce se pun toate sarmalele se adaugă un strat de varză tăiată. Într-un bol se amestecă 50 ml pastă de roşii cu apă şi un pic de sare şi se toarnă peste sarmale. Dacă este nevoie se mai adaugă apă. Se lasă la fiert la foc foarte mic aproximativ 40-50 de minute. Se verifică dacă sunt gata.

Se servesc cu pâine sau mămăligă.

Sarmale cu orez și nuci

Ingrediente

  • o varză murată
  • 200 g orez
  • 100 g nucă
  • o ceapă
  • condimente și mirodenii după gust (piper, boia dulce, boia iute, oregano, cimbru, busuioc, nucșoară, foi de dafin)
  • sare
  • ulei
  • bulion
  • zahăr

Mod de preparare

Foile de varză se pregătesc ca pentru sarmalele obișnuite. Nuca se curăță și se dă la cuptor până se rumenește. Apoi se macină, dar nu foarte mărunt. Într-o cratiță se pune uleiul la încins și se adaugă ceapa tocată mărunt și orezul spălat.

Când ceapa devine aurie, se pun mirodeniile și sarea. Se oprește focul și se lasă la răcit. Apoi în compoziție se adaugă nuca și se amestecă bine. Se ia din amestec cu o lingură și se pune pe foaia de varză rulându-se cu grijă, fiindcă compoziția nu este la fel de legată ca la sarmalele obișnuite.

Se toarnă ulei pe fundul vasului în care vor fierbe sarmalele și se aranjează un strat de varză murată tocată, apoi se sarmalele. Deasupra sarmalelor se pune încă un strat de varză tocată.

Se pune apă până se acoperă tot și se lasă vasul pe aragaz, la foc potrivit, până se înmoaie varza și orezul crește.

Sarmale cu carne de pasăre

Ingrediente

  • 700 g carne de pui tocată
  • 1,8 kg varză albă murată
  • o ceapă
  • 50 g pastă de tomate
  • o linguriţă boia de ardei dulce
  • 75 g orez,
  • cimbru, sare şi piper după gust
  • 150 g roşii din conservă
  • pătrunjel (pentru decor)

Mod de preparare

Ceapa se curăță, se spală şi se taie mărunt. Se scot cotoarele de la varză, se aleg foi pentru sarmale, iar restul se taie fin. Pasta de tomate se diluează în 50 ml apă. Orezul se spală, se fierbe pe jumătate în apă cu sare. Ceapa se înăbuşă în ulei cu 50 ml apă, se răceşte, se amestecă cu carnea. Apoi se adaugă orezul, sare şi piper.

Compoziţia rezultată se înfăşoară în foi de varză. Sarmalele astfel preparate se aşază una lângă altă într-o cratiţă, peste un strat de varză tocată, astfel încât mijlocul să rămână gol. Apoi se completează cu varză tocată fin astfel încât sarmalele să fie acoperite.

Deasupra se presară cimbru, se adaugă pastă de tomate, boia şi necesarul de apă fiartă. Vasul se acoperă şi se introduce la cuptor la foc moderat. După 20-30 de minute se adaugă roşiile şi se continuă fierberea. Când sunt gata se servesc cu pătrunjel.

Cât costă să faci sarmale în 2024 – prețul ingredientelor

  • carne tocată de porc- 25,99 – 27,98 lei/kg
  • orez – 5-7 lei/500 grame
  • frunze de dafin- 1,71 – 5,49 lei/plic
  • ceapă – 6-12 lei/ kilogramul
  • ulei- 5-8 lei/litru
  • bulion/pastă de tomate- 7- 10,07 lei/ borcan 314 grame
  • varză murată- 7,49 -9.04 lei/kg
  • piper- 1,3-3 lei/plic de 15 grame
  • sare- 2,80 lei/kg
  • mărar- 1,03-1,6 lei/legătura
  • cimbru- 1,65-4,12/plic 10 g

Cea mai buna varză murată pentru sarmale

retete de sarmale - varza murata
Varză murată pentru sarmale

Ca să faci sarmale reușite, trebuie să ai la îndemână cele mai bune ingrediente, iar varza murată este unul dintre ele. Varza murată este una dintre delicatesele pe care, toamna, gospodinele se apucă de pregătit, pentru a avea în timpul iernii materie primă pentru sarmale dar și pentru salate. Varza murată este utilă pe timpul iernii, și nu numai, la sarmale, dar și în alte preprate culinare. Iată care este rețeta de varză murată.

De ce se pune orez în sarmale

Orezul este foarte important la prepararea sarmalelor pentru că le oferă o consistență mai bună și mai plăcută și le face mai sațioase și mai savuroase. Un alt secret pentru care gospodinele adaugă orez în carnea de la sarmale e faptul că acesta ajuta la menținerea umidității în timpul gătirii, astfel încât să nu se usuce prea tare și să devină prea fade.

Cât orez se pune la un kilogram de carne pentru sarmale

Pentru ca textura sarmalelor să fie una perfectă trebuie acordată o mare atenție la cantitatea de orez adăugată în amestecul de carne tocată. Cantitatea de orez poate varia în funcție de preferințele personale, dar dacă se pune prea mult orez, sarmalele pot ieși uscate și dificil de mestecat. Foarte important de știut pentru ca sarmalele să fie bune și gustoase este cât orez se pune la 1 kg de carne pentru sarmale. Bucătarii recomandată ca pentru fiecare kilogram de carne tocată să se adauge 100 de grame de orez. Ca sarmalele să fie potrivite, trebuie respectate proporțiile corecte, după ”regula lui 10%”. Astfel, dacă aveți două kilograme de carne folosiți 200 de grame de orez și tot așa. În cazul în care cantitatea de orez din sarmale este incorectă, sarmalele pot ieși prea moi sau prea tari. Însă, trebuie reținut că atunci când faceți sarmalele înainte să adaugați orezul, trebuie să-l spălați bine în 2-3 ape și să-l lăsați la scurs.

Poftă bună și spor la cozonaci!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (18)

Marica13   •   03.05.2024, 14:14

Nu mai puneți poze cu sarmale că mănânc telefonul :)

Costica2023   •   12.12.2023, 13:15

Tradiționale, savuroase, rețetă apreciată

Nicoleta1807   •   16.11.2023, 15:16

Mulțumesc frumos pentru aceste rețete

Vezi toate comentariile (18)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
GSP.RO
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
FANATIK.RO
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Unica.ro
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Financiarul.ro
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Soţi găsiţi morţi în apartamentul lor din Braşov. Bărbatul şi-ar fi ucis partenera, apoi şi-a luat viaţa
Observatornews.ro
Soţi găsiţi morţi în apartamentul lor din Braşov. Bărbatul şi-ar fi ucis partenera, apoi şi-a luat viaţa
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior
HOROSCOP
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI