Coaste cu legume

Ingrediente: coaste de miel, două cepe, 2 cartofi, 2 dovlecei, 2 căţei de usturoi, două linguriţe de cimbru şi două de rozmarin, 3 linguri de ulei de măsline, câteva roşii cherry, sare, piper, două linguri de apă.

Preparare: se încălzeşte cuptorul la 200 de grade. Se pisează usturoiul şi se freacă bine cu puţină sare şi un pic de piper. Se amestecă cimbrul şi rozmarinul cu o lingură de ulei de măsline, se adaugă jumătate din amestecul de usturoi şi se lasă deoparte. Se asezonează mielul cu sare şi piper. Se încălzeşte o lingură de ulei de măsline într-o tigaie şi se frig coastele 3-4 minute pe fiecare parte, apoi se scot şi se lasă deoparte.

Se pune ultima lingură de ulei de măsline în tigaie şi se sotează ceapa tăiată mărunt, cartofii şi dovleceii feliaţi, apoi roşiile. Se adaugă apa şi amestecul de cimbru, rozmarin şi usturoi. Se transferă legumele într-o tavă, iar peste ele se pun coastele unse cu restul de usturoi. Se ţine tava în cuptorul fixat la treapta 1 cam 25 de minute.

Drob

08-Drob-shutterstock_268999034

Ingrediente: măruntaie de miel (inimă, ficat, plămâni, rinichi), 10 ouă (din care 5 fierte), o lingură de ulei, 3 legături de ceapă verde, o legătură de mărar, o legătură de pătrunjel, sare, piper, două felii de pâine, două linguri de pesmet + pesmet pentru tapetat tava.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri

Preparare: măruntaiele se spală şi se pun la fiert în apă rece. Se lasă să dea în câteva clocote, se scot pe un tocător de lemn, se lasă să se răcească, se taie mărunt şi se pun într-un castron. Se adaugă 5 ouă bătute, ceapa, mărarul şi pătrunjelul tocate fin, sare şi piper după gust, pesmetul, pâinea înmuiată în puţină apă şi stoarsă bine. Se amestecă până se omogenizează compoziţia.

Se unge o tavă de chec cu puţin ulei şi se tapetează cu pesmet. Se toarnă jumătate din compoziţie, se aşază din loc în loc ouăle fierte tari şi curăţate, apoi se pune restul de compoziţie. Se dă la cuptor pentru 40 de minute, la foc mic.

Pască fără aluat

08-Pasca-fara-aluat-shutterstock_97756802

Ingrediente: 700 g brânză de vaci, 6 ouă mari, 400 g smântână grasă, un pachet de unt (200 g), 4 linguri de griş, 4 linguri cu vârf de făină, 200 g stafide, 200 g zahăr, o fiolă de esenţă de vanilie.

Preparare: ouăle se bat cu zahărul şi cu vanilia, apoi se încorporează, folosind o lingură, brânza de vaci. Se adaugă untul la temperatura camerei, tăiat cubuleţe, şi se amestecă. Se pune făina, puţin câte puţin şi amestecând, urmată de griş, smântână şi stafide.

Pentru copt se foloseşte o formă de unică folosinţă sau cu fund detaşabil, care se tapetează. Se toarnă compoziţia în ea şi să bagă în cuptorul preîncălzit, la 170 de grade, până devine uşor maronie (cam o oră). Se lasă la răcit, apoi se bagă la frigider până a doua zi.

Toate taxele care ar putea crește în 2025. Scumpiri pe bandă, din cauza pomenilor guvernamentale
Recomandări
Toate taxele care ar putea crește în 2025. Scumpiri pe bandă, din cauza pomenilor guvernamentale

Cozonac cu stafide

08-Cozonac-cu-stafide-shutterstock_357101780

Ingrediente: 1 kg făină, un pahar şi jumătate de lapte, 6 ouă, 300 g unt, un pahar şi jumătate de zahăr, 50 g drojdie, 3/4 linguriţă sare, 200 g stafide, o fiolă de rom, un plic de zahăr vanilat; unt şi făină pentru tapetat tăvile + un gălbenuş pentru uns.

Preparare: se înmoaie drojdia în laptele călduţ, se adaugă jumătate din cantitatea de făină, se amestecă bine ca să nu se formeze cocoloaşe, se acoperă şi se pune într-un loc cald. Când volumul s-a dublat, se adaugă sarea, gălbenuşurile frecate cu zahărul şi vanilia, apoi untul. Se frământă, apoi se adaugă restul de făină şi albuşurile bătute spumă.

Aluatul nu trebuie să fie prea tare, însă trebuie să se desprindă cu uşurinţă de pereţii vasului. Se acoperă şi se pune într-un loc cald. După ce a crescut şi şi-a dublat volumul, se încorporează stafidele înmuiate în prealabil în rom. Se împarte aluatul şi se pune în formele tapetate cu unt şi făină. Se lasă să mai crească în tăvi, la cald, apoi se ung cozonacii cu oul bătut şi se bagă în cuptor, la foc potrivit, pentru 50-60 de minute.

Tartă cu piersici

08-Tarta-cu-piersici-shutterstock_370647320

Ingrediente: o cutie de compot de piersici (800 g); pentru aluat – 120 g unt, 220 g făină, un ou, o lingură de apă, două linguri de zahăr (50 g), un praf de sare, un vârf de linguriţă de bicarbonat de sodiu stins cu puţină lămâie; pentru cremă – 3 ouă, 100 g zahăr, 200 g zeamă de compot, două linguri de făină, o lingură de esenţă de vanilie, 100 g unt.

Ce nu s-a văzut la TV la lansarea candidatului Ciucă: aplauze în sală, șușoteli, supărări și deziluzie pe holuri. „Și-a bătut joc de toată munca noastră”
Recomandări
Ce nu s-a văzut la TV la lansarea candidatului Ciucă: aplauze în sală, șușoteli, supărări și deziluzie pe holuri. „Și-a bătut joc de toată munca noastră”

Preparare: pentru aluat, se pun ingredientele (untul trebuie să fie la temperatura camerei) în robot şi se amestecă până se formează un aluat moale (2-3 minute). Se pune aluatul în folie alimentară şi se ţine 30 de minute la rece, apoi se aşază între două folii alimentare şi se întinde în foaie subţire. Cu un pahar se decupează cercuri, care se aşază în forme mici de tarte.

Se mai lasă la rece cam 15 minute, apoi se pun în cuptorul preîncălzit la 200 de grade pentru 15 minute, cu câteva boabe de fasole uscată în ele (astfel, nu se vor umfla şi îşi vor păstra forma). Pentru cremă, se toarnă toate ingredientele, mai puţin făina, într-un vas, se omogenizează, apoi se pun pe foc mic, amestecând continuu.

Se pune făina într-un castron, iar când compoziţia de pe foc s-a încălzit bine, se adaugă câte puţin peste făină. Se răstoarnă totul înapoi în vas şi se pune iar pe foc. Se amestecă până se obţine consistenţa unei creme. Se lasă un pic să se răcească, după care se umplu tartele cu ea. După ce s-a răcit crema, se aşază deasupra jumătăţi de piersică din compot.

Stufat

08-Stufat-shutterstock_100645804

Ingrediente: 750 g carne de miel cu os, 8 legături de ceapă verde, 5 legături de usturoi verde, două linguri de bulion, 100 ml ulei, o linguriţă de condimente pentru miel, sare, pătrunjel proaspăt.

Preparare: se prăjeşte în ulei încins carnea de miel, pe toate părţile, apoi se scoate şi, în acelaşi ulei, se călesc ceapa şi usturoiul tăiate mărunt. După ce s-au înmuiat, se adaugă condimentele şi bulionul diluat cu apă şi se lasă să dea într- un clocot.

Carnea se pune într-o cratiţă şi se toarnă peste ea sosul cu ceapă şi usturoi. Dacă e nevoie, se pune sare. Se dă la cuptor pentru 30 de minute. Se serveşte cu pătrunjel.

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Știrileprotv.ro
Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Viva.ro
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Nu ignora acest semnal dacă ai Dacia. Ce înseamnă simbolul în Zig Zag de pe bord și ce trebuie să faci
FANATIK.RO
Nu ignora acest semnal dacă ai Dacia. Ce înseamnă simbolul în Zig Zag de pe bord și ce trebuie să faci
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
FANATIK.RO
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI