Între 14 și 15 decembrie dimineața, Luna va influența în chip neplăcut și deranjant relațiile sentimentale: răceală afectivă, indiferență, rigiditate în reacții, înclinația de a impune reguli exagerate ori mai puțin justificate, conform cărora ar trebui să se desfășoare o relație afectivă.

Același mecanism va funcționa și în cazul relațiilor între părinții născuți în Fecioară și copiii acestora. În cazul celor care desfășoară activități artistice sau interpretative nu inspirația și spontaneitatea vor caracteriza prestațiile lor, ci profunzimea ideilor, motivația opțiunilor artistice, estetice și maturitatea abordărilor culturale.

Între 15 decembrie, după ora 6.00, și 17 decembrie, dimineața, univers interior modelat de tendințele pătimașe sau vanitoase; unii nativi își vor face curaj și vor aborda laturile mai puțin plăcute ale existenței lor. Între 17 decembrie, după ora 9.00, și 19 decembrie, la prânz, răbdare, metodă, hărnicie, rezistență la stres, spirit practic, luciditate și măsură. Între 19 decembrie, după ora 12.05 și 20 decembrie, efort de a menține echilibrul între venituri și cheltuieli.

Pe 20 decembrie, planeta Venus va intra în zodia Vărsătorului și se va plasa, până pe 13 ianuarie 2020, în sectorul muncii și sănătății. În ambele ipostaze, traseul ei va fi unul binevenit: va intra în vigoare o modificare salarială convenabilă, o neregulă mai veche va fi corectată.

În planul sănătății, influența acestui nou tranzit este bogată, subtilă și profund individuală: ceea ce funcționează pentru unii nativi nu va fi valabil sau posibil pentru alții; vindecări rapide sau evoluție surprinzător de bună a organismului în urma unor operații, tratamente, proceduri, medicații, mecanisme de recuperare. Ecou bun și intens al soluțiilor medicale care intră la capitolul medicină alternativă, naturistă, energetică, vibrațională, integrativă, ș.a.m.d.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații