În cadrul evenimentului organizat de Imobiliare.ro la București au fost acordate mai bine de 40 de trofee menite să recunoască excelența jucătorilor activi în sectorul de real estate. Alegerea finaliștilor a fost realizată printr-un proces minuțios de jurizare la care au luat parte specialiști cu o experiență vastă în imobiliare și reprezentanți Imobiliare.ro. Peste 200 de candidaturi au fost înscrise anul acesta în cursa pentru cele mai râvnite premii din real estate-ul românesc.

Câștigătorii au urcat pe scena Imobiliare.ro AWARDS pentru a ridica trofeele în fața unei audiențe formate din aproape 300 profesioniști – fondatorii agențiilor imobiliare din România cu cele mai bune performanțe, agenți imobiliari cu rezultate remarcabile și dezvoltatori cu investiții de milioane de euro dedicate unor proiecte în cadrul cărora calitatea și grija față de comunitate sunt puse în prim-plan.

Premiile acordate în cadrul galei Imobiliare.ro AWARDS au fost împărțite în trei categorii „Agenții Imobiliare”, „Dezvoltatori Imobiliari” și „Oameni în imobiliare”.

Două dintre cele mai importante trofee dedicate agențiilor imobiliare au ajuns la Cluj-Napoca. Premiul pentru „Agenția anului 2023 în România” a fost câștigat de BLITZ, brand din Cluj-Napoca extins astăzi în peste 26 de orașe.

Premiul „Franciza imobiliară a anului 2023 în România” a fost înmânat reprezentanților RE/MAX România. Rețeaua include 700 de agenți și peste 60 de francize la nivel național.

Iată ce alte agenții imobiliare din București și din celelalte mari orașe au câștigat trofee în cadrul galei Imobiliare.ro AWARDS:

  • Agenția anului 2023 în Brașov: iAdvise
  • Cea mai spectaculoasă creștere în Brașov în 2023: RE/MAX Evolution
  • Cel mai recunoscut brand imobiliar în Brașov 2023: RE/MAX Central
  • Agenția anului 2023 în București: Habitat Group Estate
  • Profesionalism și excelență în servicii în București în 2023: Skia Real Estate
  • Cea mai spectaculoasă creștere în București în 2023: THE CONCEPT
  • Cel mai recunoscut brand imobiliar în București în 2023: King Imobiliare
  • Agenția anului 2023 în Cluj-Napoca: BLITZ
  • Cel mai atrăgător sediu de agenție imobiliară: Napoca Imobiliare
  • Cel mai recunoscut brand imobiliar în Cluj-Napoca: BLITZ
  • Agenția anului 2023 în Iași: Inter Imobiliare
  • Cea mai spectaculoasă creștere în Iași în 2023: Cabinet Imobiliar
  • Agenția anului 2023 în Oradea: RE/MAX Prime Capital
  • Agenția anului 2023 în Sibiu: New Concept Living
  • Agenția anului 2023 în Timișoara: Apostu Estate
  • Cea mai spectaculoasă creștere în Timișoara în 2023: Primum Imobiliare
  • Cel mai recunoscut brand imobiliar în Timișoara 2023: Hitch & Mosher
  • Agenția nouă a anului 2023 în România: RE/MAX Masters
  • Cea mai performantă echipă de vânzări – ansambluri rezidențiale 2023: SudRezidențial
  • Cel mai atractiv anunț imobiliar pe Imobiliare.ro în 2023: Alexandra Pop RE/MAX Prime Capital
  • Cel mai bun program educațional oferit în 2023 APAIR
  • Partenerul anului Imobiliare.ro Finance: District Real Estate

One United Properties a fost desemnat „Dezvoltatorul anului 2023 în România”, iar HILS Development a primit trofeul pentru „Dezvoltatorul imobiliar middle market al anului 2023”. Iată ce alți dezvoltatori și ce proiecte s-au remarcat pe piața rezidențială:

  • Cea mai impresionantă Regenerare urbană 2023: Akcent City
  • Cea mai performantă echipă de vânzări – Ansamblu imobiliar 2023: HILS Development
  • Cel mai bun ansamblu tip Boutique 2023: Cosmopolit Grace
  • Cel mai bun concept nou middle market 2023: Four by XCity Towers
  • Cel mai bun concept nou premium 2023: The Meadows
  • Cel mai bun mix de servicii și facilități în ansamblul imobiliar 2023: Cosmopolis
  • Cel mai puternic impact pozitiv în comunitate 2023: ISHO
  • Dezvoltatorul imobiliar al anului 2023: One United Properties
  • Dezvoltatorul imobiliar middle market al anului 2023: HILS Development
  • Investiție în piețele locale 2023: Maurer Imobiliare
  • Proiectul anului 2023 de case sau vile: Epique Home
  • Proiectul anului 2023 în segmentul middle market: Prima Vista
  • Proiectul high end al anului 2023: UP-site by Atenor

O categorie specială în cadrul galei Imobiliare.ro AWARDS, menită să recunoască implicarea în dezvoltarea domeniului de real estate, este „Oameni în Imobiliare”. Imobiliare.ro a acordat, în premieră, la ediția din acest an a evenimentului un premiu în parteneriat cu ELLE România. Acesta a avut ca obiectiv recunoașterea „Personalității feminine a anului 2023 în imobiliare” și a fost câștigat de Mădălina Angheloiu (Broker/Owner RE/MAX Properties).

Pentru implicarea sa în bunul mers al real estate-ului românesc, Antoanela Comșa (director general adjunct Meta Estate Trust) a obținut premiul pentru „Contribuție continuă în imobiliare 2023”. Ionuț Negoiță (CEO HILS Development), unul dintre cei mai mari dezvoltatori din București, a fost desemnat „Antreprenorul anului 2023 în imobiliare”, iar Cătălin Priscorniță (CEO Blitz) a urcat pe scena evenimentului pentru a ridica premiul dedicat „Leadership-ului anului 2023 în imobiliare”. „Agentul imobiliar al anului 2023” a fost desemnat Dragoș Tarța, iar trofeul pentru „Influencerul anului 2023 în imobiliare” a fost câștigat de Șerban Trîmbițașu.

Tot în cadrul evenimentului organizat de Imobiliare.ro au fost acordate și trei premii speciale pentru:

  • Digitalizare în banking 2023: BCR
  • Partenerul anului în amenajări interioare 2023: Delta Studio
  • Cel mai bun târg imobiliar din România 2023: Salonul Imobiliar București – SIB

Urmărește-ne pe Google News