• Dintr-un total de 131.100 de apartamente și case scoase la vânzare, în intervalul aprilie-iunie la nivel național, mai bine de jumătate s-au aflat în șase orașe –  București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brașov și Constanța. Iar dintre acestea din urmă, 18.000 au fost locuințe noi.
  • Evoluții spectaculoase la nivelul cererii au putut fi observate în București și în Cluj-Napoca, unde proprietățile noi au atras, în trimestrul al doilea al acestui an cu peste 50% mai mulți potențiali cumpărători decât în perioada similară din 2023.
  • O creștere puternică a interesului pentru apartamentele și casele noi, cu 31%, a fost constatată, totodată, în Iași, conform celui mai nou raport Imobiliare.ro Market 360 „Piața imobiliară rezidențială, T2 2024”.
  • Avansul apărut în Constanța și în Brașov a fost mai temperat, în timp ce singura scădere a cererii pe segmentul nou a fost înregistrată în Timișoara. La nivel de piață însă și aici s-a putut observa o evoluție pozitivă.

În ultima perioadă se finalizează tot mai puține locuințe la nivel național. În 2023 au fost date în folosință, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), circa 71.500 de locuințe, cu aproape 1.900 de unități în minus față de anul 2022. În primul trimestru din 2024 au fost finalizate alte 11.360 de locuințe, cu aproape 4.000 mai puține decât în perioada similară a anului trecut.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

„Trendul descendent al dobânzilor va menține o cerere ridicată pe piața imobiliară, pe fondul unei oferte în scădere continuă, -13,4% în top șase orașe doar în trimestrul II. Acest lucru va genera, în mod evident, noi creșteri ale prețurilor locuințelor”, a declarat Dan Niculae, Managing Director Imobiliare.ro Finance – brokerul de credite din cadrul grupului Imobiliare.ro.

Prețurile au crescut deja într-un an cu până la 17% în centrele regionale majore ale țării și au potențialul de a atinge, în curând, noi praguri record.

„Piața este setată corect în acest moment și este aproape de momentul de acceptare a unei noi etape de creștere a prețurilor. Ajustarea va veni natural, pe măsură ce piața se stabilizează și cererea trece la acțiune, se materializează în tranzacții. De altfel, cumpărătorii au depășit paradigma de așteptare a unei scăderi a prețurilor, realizând că această abordare este riscantă și, în final, contraproductivă”, a explicat Valentin Morar, CEO și fondator Wallberg, unul dintre marii dezvoltatori imobiliari din vestul țării, în cadrul opiniei sale publicate în cel mai nou raport lansat de Imobiliare.ro.

Trei cumpărători pentru fiecare proprietate nouă scoasă la vânzare în București

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Interesul potențialilor cumpărători pentru locuințele noi listate la vânzare pe Imobiliare.ro a crescut cu 54% în trimestrul II comparativ cu același interval din 2023. Acesta a fost cel mai semnificativ avans apărut în rândul marilor orașe pe segmentul proprietăților rezidențiale finalizate începând cu anul 2020. 

Cei care au vrut să facă o achiziție au avut de ales din aproximativ 10.200 de apartamente și case noi, Capitala dispunând de cea mai extinsă ofertă din țară pe acest segment de piață. Circa trei potențiali cumpărători și-au arătat interesul pentru fiecare dintre aceste proprietăți.

În ciuda prețurilor în creștere, interesul pentru locuințele noi a explodat. Orașul unde sunt trei cumpărători pentru fiecare proprietate nouă

Din păcate, însă, cumpărătorii care și-au căutat în intervalul aprilie-iunie 2024 o locuință nouă în București au avut mai puține opțiuni din care să-și aleagă locul pe care să-l numească “acasă” decât cei care au plecat în căutarea viitoarei lor locuințe în perioada similară a anului trecut.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

De altfel, scăderea de 26% a ofertei pe segmentul nou a fost a doua cea mai abruptă apărută la nivelul principalelor centre regionale din țară, fiind depășită doar de cea aferentă pieței clujene.

Prețul mediu solicitat pentru apartamentele din București a ajuns, în trimestrul II, la 1.632 euro/mp util, după o majorare cu 5% în 12 luni. 

Oferta de locuințe noi a scăzut cel mai mult în Cluj-Napoca

Pe cea mai puternică piață rezidențială din vestul țării s-a înregistrat o creștere procentuală a cererii pentru proprietățile rezidențiale noi scoase la vânzare apropiată de cea aferentă Capitalei, mai exact cu 53%.

Numărul efectiv de apartamente și case din piață finalizate începând cu 2020 este, însă, mult mai restrâns decât cel înregistrat în trimestrul al doilea în București. Și oferta la care au acces cumpărătorii din Iași este mai variată.

În ciuda prețurilor în creștere, interesul pentru locuințele noi a explodat. Orașul unde sunt trei cumpărători pentru fiecare proprietate nouă

Discutăm despre 2.000 de locuințe noi față de 2.400 în capitala Moldovei și de 10.200 pe piața bucureșteană. Mai mult, scăderea înregistrată pe acest segment comparativ cu intervalul aprilie-iunie 2023, de 29%, este și cea mai mare apărută în rândul celor șase centre regionale majore analizate de Imobiliare.ro.

Alte două extreme sunt vizibile pe piața rezidențială din Cluj-Napoca. Prima dintre acestea vizează prețul solicitat pe plan local de proprietari și dezvoltatori. Apartamentele sunt scoase la vânzare, în medie, cu un preț de 2.700 euro/mp util, după un avans cu 9% în 12 luni. A doua apare în contextul duratei de timp necesare identificării unui cumpărător care ajunge la 75 de zile pentru apartamente. Indicatorul este, însă, în scădere față de trimestrul al doilea al anului trecut.

Doar în București găsești mai multe apartamente și case noi ca în Iași

Oferta de locuințe finalizate începând cu 2020 s-a restrâns considerabil în ultimul trimestru, dacă ne raportăm la perioada similară a anului trecut. După o scădere cu 17%, a treia cea mai mare înregistrată în rândul principalelor centre regionale din țară, după Cluj-Napoca și București, aceasta a ajuns să cuprindă 2.400 de proprietăți.

În ciuda trendului descendent urmat de ofertă, orașul ocupă poziția secundă în top, după București. Diferența dintre cele două orașe este însă covârșitoare, cumpărătorii interesați de o achiziție în Capitală având de ales din mai bine de 10.000 de locuințe noi.

Cererea pe acest segment al pieței rezidențiale a crescut puternic în același interval de timp, respectiv cu 31%. 

Interesant de menționat este și faptul că apartamentele din Iași se vând cu unele dintre cele mai mici prețuri, media plasându-se în jurul valorii de 1.541 euro/mp util, conform datelor Imobiliare.ro, chiar și după scumpiri cu 10% în 12 luni. În plus, aceste locuințe se vând și mai repede decât în alte orașe mari. Proprietarii au nevoie de doar 44 de zile pentru găsirea cumpărătorilor în Iași, în timp ce în București sau în Timișoara perioada de vânzare crește la 53 de zile.

În ciuda prețurilor în creștere, interesul pentru locuințele noi a explodat. Orașul unde sunt trei cumpărători pentru fiecare proprietate nouă

Oferta de proprietăți noi din Timișoara se apropie de cea din Cluj-Napoca

Cei care au vrut să cumpere o locuință nouă în Timișoara au avut de ales, în trimestrul al doilea din acest an, din 1.900 de proprietăți finalizate începând cu anul 2020. Oferta de pe piața rezidențială locală s-a apropiat, astfel, de cea aferentă orașului Cluj-Napoca, principalul său rival din vestul țării.

Numărul apartamentelor și caselor noi intrate în piață a crescut cu 27% comparativ cu cel înregistrat în perioada similară din 2023. Doar în Brașov a mai fost observată o evoluție pozitivă la acest capitol. Oferta totală la vânzare s-a restrâns, însă, cu 3% în aceeași perioadă. Cu toate acestea a reușit să se mențină pe poziția a treia, după București și Cluj-Napoca.

În ciuda prețurilor în creștere, interesul pentru locuințele noi a explodat. Orașul unde sunt trei cumpărători pentru fiecare proprietate nouă

Timișoara a fost, totodată, singurul oraș mare analizat de Imobiliare.ro la nivelul căruia s-a putut observa o scădere a cererii pe segmentul locuințelor finalizate începând cu anul 2020. Această tendință ar putea fi explicată prin ieșirea din piață a unor proprietăți situate în zone foarte căutate în rândul potențialilor cumpărători.

Prețul mediu solicitat de proprietari și dezvoltatori pentru apartamente a ajuns, în intervalul aprilie-iunie 2024, la valoarea de 1.590 euro/mp util, după scumpiri cu 7% în 12 luni. Sunt scoase la vânzare cu un preț mai mic, doar locuințele din Iași.

Competiție puternică în Constanța în rândul cumpărătorilor

Interesul potențialilor cumpărători pentru apartamentele și casele noi scoase la vânzare pe Imobiliare.ro, în intervalul aprilie-iunie 2024, a crescut cu 14% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Această evoluție plasează orașului pe poziția a patra în topul marilor centre regionale, după București, Cluj-Napoca și Iași. Practic, pentru fiecare proprietate disponibilă în piață au existat circa cinci potențiali cumpărători interesați de aceasta.

În ciuda prețurilor în creștere, interesul pentru locuințele noi a explodat. Orașul unde sunt trei cumpărători pentru fiecare proprietate nouă

Cei care și-au dorit să facă, însă, o achiziție imobiliară au avut de ales din doar 500 de locuințe noi, pe piața rezidențială constănțeană oferta fiind cu mult mai restrânsă decât în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara sau Brașov. Putem spune, de asemenea, că oferta a stagnat, dacă ne raportăm la cea aferentă trimestrului II 2023.

Apartamentele, în schimb, s-au scumpit. Prețul mediu a ajuns la 1.625 de euro/mp util și se apropie de cel solicitat în București, după un avans cu 8% în ultimele 12 luni. În Capitală plătești 1.632 de euro/mp util.

Doar 20% dintre locuințele scoase la vânzare în Brașov sunt noi

S-au căutat cumpărători pentru aproximativ 5.200 de apartamente și case din Brașov în intervalul aprilie-iunie, conform datelor Imobiliare.ro. Doar 20% dintre acestea au fost proprietăți noi, chiar dacă oferta a crescut pe acest segment cu 11% față de perioada similară a anului trecut. Oferta a urmat o tendință similară doar în Timișoara, în timp ce în celelalte mari centre urbane au fost consemnate chiar și scăderi cu aproape 30%.

Cererea a crescut, totodată, cu 9% în cazul locuințelor finalizate începând cu anul 2020, mai temperat față de evoluțiile înregistrate în orașe ca București, Cluj-Napoca sau Iași.

În ciuda prețurilor în creștere, interesul pentru locuințele noi a explodat. Orașul unde sunt trei cumpărători pentru fiecare proprietate nouă

Apartamentele au ajuns să fie scoase la vânzare, în trimestrul al doilea al acestui an, cu un preț mediu de 1.864 euro/mp util, al doilea cel mai mare din țară, după un avans cu aproape 20% în 12 luni. Doar în Cluj-Napoca se cer mai mulți bani, în acest caz pragul de 2.000 euro/mp util fiind depășit chiar și în cele mai ieftine cartiere din oraș.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (5)

nici_nici   •   04.09.2024, 21:01

Avand in vedere ca apartamentele pot sta si 3-6 ani la vanzare, cred ca, pretul cerut prin anunturile publicitare este irelevant. Pretul de vanzare poate fi si cu 30% mai mic fata de cel din anunturi. Daca s-ar publica preturile de vanzare atunci ne putem face o idee despre cum evolueaza piata.

Martens   •   27.08.2024, 13:30

Piața imobiliară e în criză. Nimeni nu mai cumpără. Așa că agenții imobiliari și agențiile umplu ziarele cu articole heirupiste de genul „Cumpărați acum că vor crește prețurile”. Nu. Prețurile continuă să scadă pentru că nu mai există cumpărători. Creditarea de la bănci s-a înăsprit și foștii cumpărători se orientează spre chirie. Așa că lăsați-o moartă cu vânzarea la prețuri astronomice.

Mitica_Cornel   •   12.08.2024, 17:30

Doamna Varlan , ati pus carul inaintea boilor. Pretul locuintelor a crescut pentru ca a explodat cererea (interesul cum spuneti Dvs).

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.