Cei mai mulți potențiali chiriași și-au arătat interesul pentru apartamentele aflate în arealul Militari-Gorjului-Lujerului-Uverturii, potrivit datelor Imobiliare.ro. Oferta de locuințe este una dintre cele mai bogate din Capitală, iar prețurile sunt destul de accesibile față de cele solicitate în alte cartiere bucureștene. 

Este nevoie, în medie, de un buget de 400 euro/lună pentru chirie. Un avantaj al zonei care atrage chiriașii este și accesul direct la metrou și apropierea față de mall-uri. 

Locul al doilea în topul căutărilor este ocupat de centrul orașului, mai exact de zona Piața Victoriei – Piața Romană – Piața Universității. 

Aici chiriile solicitate de proprietari sunt unele destul de mari, în comparație cu cele din Militari. În plus, cele mai multe locuințe sunt vechi. În medie, un apartament poate fi închiriat în centru cu aproape 600 euro/lună.

Accesul la metrou sau alte mijloace de transport în comun, dar și apropierea față de cele mai multe puncte de interes ale orașului sunt, însă, principalele puncte forte ale zonei. De multe ori, această parte a orașului este aleasă de tinerii care își doresc să se afle în mijlocul acțiunii.

Al treilea loc în clasamentul preferințelor celor care și-au căutat o chirie în București pe Imobiliare.ro luna aceasta este ocupat de un alt cartier din vestul orașului. Este vorba de Drumul Taberei. Metroul și parcul sunt două dintre atuurile zonei, la care se adaugă și prețurile destul de bune. Un apartament în Drumul Taberei poate fi închiriat cu o sumă medie de 400 euro/lună.

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Vestul Capitalei, cel mai căutat de chiriași. Unde sunt însă cele mai mici chirii din București

Topul celor mai ieftine cartiere bucureștene pentru chiriași

În trei cartiere din București chiriile s-au menținut, în aprilie, în jurul valorii de 350 euro/lună, iar două dintre acestea se află în sudul orașului. Este vorba despre Ferentari și Giurgiului. 

O sumă similară este solicitată și de proprietarii care au apartamente în zona Costin Georgian-Lucrețiu Pătrășcanu din sectorul 3. Cei care aleg să se mute aici au unul dintre cele mai mari parcuri din oraș și metroul în apropierea casei, dar trebuie să se mulțumească de multe ori cu locuințe care dispun de suprafețe puțin mai mici.

Zonele Progresul și Prelungirea Ghencea oferă, la rândul lor, variante mai accesibile ca preț celor care vor să plătească o chirie cât mai mică.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.