Fosta soție a lui Bruce Willis are 60 de ani, dar e într-o formă fizică de invidiat. Proaspăt devenită bunică, după ce fiica ei, Rumer, a născut o fetiță, Demi e frumoasă, subțire și pare mult mai tânără decât anii din buletin.
Bucurându-se de o baie în Marea Mediterană, la bordul iahtului unui cuplu de prieteni, Moore a fost toată un zâmbet. Nu i-a păsat nici că poate fi pozată de paparazzi, ceea ce s-a și întâmplat.
Într-una din zile a fost surprinsă într-un costum de baie verde, din două piese, iar în alta, într-unul negru, cu slip cu talie înaltă. Demi se poate mândri cu un abdomen perfect plat și un trup subțire și bine proporționat.
Demi Moore, o viață greu încercată
Demi Moore, una dintre cele mai de succes actriţe din perioada anilor ’90, datorită rolurilor din filme precum „Ghost”, „A Few Good Men”, „Striptease” şi „Indecent Proposal”, nu a avut deloc o viață ușoară. „Dacă porţi în suflet apăsătoarea greutate a ruşinii şi a traumelor nerezolvate, oricâţi bani şi oricât succes şi celebritate ai avea, nu înseamnă nimic”, spune ea în cartea autobiografică „Din suflet”, în care nu se ferește să povestească toate nenorocirile care au aruncat-o în calea drogurilor și a alcoolului.
În cartea de memorii, actriţa povesteşte și un episod terifiant, mai exact cum a fost violată de un bărbat plătit de mama ei. Într-un interviu difuzat în emisiunea ”Good Morning America”, Demi i-a mărturisit prezentatoare Diane Sawyer că l-a găsit pe presupusul violator la ea acasă, notează Agerpres. Ea a povestit că după ce a fost violată, bărbatul i-a spus că mama ei i-o vânduse pentru suma de 500 de dolari. Avea 15 ani la vremea aceea. „A fost viol. Şi o trădare devastatoare, dezvăluită de întrebarea crudă a unui bărbat: «cum se simte să fii făcută târfă de mama ta pentru 500 de dolari?», a spus actriţa la postul de televiziune ABC. Citește continuarea și vezi galeria foto pe libertateapentrufemei.ro
ARTICOL PRELUAT DE PE SITE-UL LIBERTATEAPENTRUFEMEI.RO
CRH_RO • 17.08.2023, 20:50
Arata bine pentru o doamna la 60 de ani, dar chiar isi doreste cineva sa vada asa ceva? ***.
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor, sexism.