1 Mai, Ziua Muncii - Cum A Apărut Sărbătoarea și Ce Semnificație Are

Cuprins:

1 Mai, Ziua Muncii. Cum a luat naştere sărbătoarea

Muncitorii din majoritatea țărilor industrializate sărbătoresc 1 Mai, dar la orgine stă o mișcare a sindicaliștilor din Chicago care au cerut reducerea normei orare zilnice de muncă la 8 ore.

Pe data de 1 mai 1886, în Chicago, membrii Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii) au ieșit în stradă și au cerut introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă”. În acea zi, pe străzile din Chicago au ieșit în jur de 90.000 de oameni, dintre aproximativ 40.000 erau în grevă.

Protestele au continuat și în următoarele trei zile, iar numărul manifestanților a crescut considerabil. Pe 3 mai, forțele de ordine au interveni, iar patru muncitori au fost uciși și mai mulți răniți. În seara aceleiași zile a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket din Chicago. Spre poliție a fost aruncată o bombă și 66 de polițiști au fost răniți – 7 au murit ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind în jur de 200 de persoane, dintre care mai multe au decedat.

Opt dintre protestatari au fost judecați, iar asociații muncitorești din țări precum Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat bani pentru apărarea acestora. Mișcarea devenise mondială.

Rezultatul grevei de la Chicago și apoi din toată America s-a concretizat în reducerea numărului de ore muncite într-o zi la 8 ore. Doi ani mai târziu, social-democrații afiliați la așa-numita Internațională a ll-a au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. În perioada care a urmat, pe 1 mai au avut loc anual demonstrații în Statele Unite, majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. Dar după 1904, Federația Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncii”) anual, în prima zi de luni a lui septembrie.

Totuși, în Europa și alte țări din lume, această dată a rămas să fie Ziua Muncii, amintind de jertfa muncitorilor care și-au dat viața pentru obținerea reducerii normei orare zilnice de muncă la 8 ore.

1 Mai, Ziua Muncii în România

În țara noastră, 1 Mai, Ziua Muncii, a fost sărbătorită prima dată în 1890, în timpul domniei lui Carol I. Ziua a devenit sărbătoare națională în perioada comunismului când erau organizate manifestații propagandistice de amploare pe marile bulevarde și pe stadioanele din toată țara.

Sovieticii au îmbrăţişat sărbătoarea de 1 Mai, considerând că „se opune filozofiei capitaliste americane” şi au impus-o în URSS şi în blocul comunist din Est.

După căderea comunismului, românii au renunțat la festivitățile propagandistice de 1 Mai. Ziua a fost însă marcată prin organizarea de evenimente sociale, în aer liber. Astfel, în această perioadă a anului oamenii își organizează minivacanțe la mare sau la munte, sau merg la picnic pentru a face grătare în aer liber, alături de prieteni și familie.

1 Mai, Ziua Muncii. Povestea micului

Deși sunt considerați o specialitate românească, micii sunt disputați de România, Bulgaria, Grecia, Serbia și Turcia. Povestea micului pe care românii îl servesc de 1 mai își are originile undeva în secolul XIX-lea, în Balcani.

Legenda românească spune însă că micii ar fi fost inventați în secolul al XIX-lea, într-o seară, la hanul La Iordachi din București, binecunoscut pentru cârnații săi. Mai precis, în centrul istoric al Bucureștiului, în 1957, s-a deschis restaurantul care a ajuns să inventeze micii, dar și să transforme acest preparat într-unul foarte popular.

Într-o zi, Iordache Ionescu a rămas fără mațe pentru cârnații săi, preparatul preferat al clienților săi. El a avut însă inspirație și a pus carnea direct pe grătar. Așa au apărut micii.

Moghazehi Mehrzad, unul dintre pasionaţii artei culinare, povesteşte că micul este de fapt un kebap, preparat cu ajutorul a numeroase condimente şi ierburi aromate. „Din reţeta originală de mici fac parte chimenul şi ienibaharul, condimente folosite foarte des de turci, fiind adaptată de fiecare zonă după gusturile şi obiceiurile culinare“, precizează acesta. Astfel, celebrul preparat are o istorie de peste patru secole.

În zilele noastre, micii se bucură de o popularitate la fel de mare. Nu doar micii, ci și „micii mari”, așa cum au fost numiți cei vânduți pe Dealul Negru. Astfel, aproape toți cei care trec pe DN7, drumul care leagă Pitești de Râmnicu Vâlcea, fac popas la Dedulești, ca să mănânce „un mic mare”. Zilnic, aici sunt vânduți între 1.500 şi 2.000 de mititei.