10 lucruri personale pe care le-am învățat citind autobiografia lui Edward Snowden

”Dosar permanent” este legământul făcut de Snowden la șase ani după ce a șocat întreaga lume cu dezvăluirile pe care le-a făcut jurnaliștilor și, prin ei, publicului, despre programele de supraveghere în masă ale guvernului american.

La doar 29 de ani, spionul Edward Snowden devenea whistleblower-ul Edward Snowden, după ce demasca un sistem la construcția căruia contribuise. Un sistem care colectează date infinite și poate accesa oricând viața privată a oricăui om de pe planetă. 

Dezvăluirile care l-au făcut pe Snowden să ajungă în exil, în Rusia, au zguduit din temelii felul în care privim intimitatea; erau adevăruri din sfera interesului public, un public care fusese ținut în întuneric prea mult.  

Dezvăluirile din cartea sa sunt, însă, paradoxal, unele personale – aproape intime.

Citind cartea, ajungi să cunoşti omul Snowden, dar şi ce conduce un cetățean pe drumul sever al transformării din parte a sistemului în denunțător al acestuia.

Snowden își spune povestea cu un soi de candoare care te face să-ți amintești ce vârstă avea, totuși, când a devenit inamicul guvernului pe care îl servea: 29 de ani. Iar în timp ce își expune trăirile, motivațiile, detalii despre viața sa privată, explică, pe cât se poate de accesibil, la ce folosesc diferite tehnologii ale serviciilor secrete, dar și cum aceeași tehnologie poate fi un instrument pentru libertate, dezvoltare și cunoaștere, dar și unul de control, abuz, întuneric.

Recomandări

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

1. „Zidul invizibil”

Într-unul din capitolele dedicate copilăriei și perioadei de formare, Snowden povestește cum jocul Super Mario Bros i-a oferit una dintre cele importante lecții de viață, la care ține și azi. 

”În toate cele 32 de niveluri, Mario stă în fața unui zid invizibil, cum se numește în limbajul jocurilor, care nu-i permite să meargă înapoi. Nu există întoarcere, ci doar înaintare – pentru Mario și pentru Luigi, pentru mine și pentru voi. Viața se derulează doar într-o direcție, în direcția timpului, și indiferent cât de departe am reuși să ajungem, zidul acela invizibil va fi mereu în spatele nostru, izolându-ne de trecut, împingându-ne în necunoscut.”

2. Internetul a fost cândva un spațiu cu adevărat liber

Snowden dedică zeci de pagini nostalgice descrierii fazei de început a internetului. Pare îndurerat de inocența pierdută a anilor ‘90. Adolescenţa lui Snowden se suprapune cumva peste copilăria internetului. De la vârsta de 12 ani, a început să-și petreacă online fiecare moment în care nu dormea. Era curios să învețe mai mult, să citească tot mai mult. Online-ul se îmbogăţea cu depozite noi de cunoaştere zilnic şi el simţea că nu poate ţine pasul. 

Recomandări

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Uneori aveam senzația că trebuie să aflu totul și nu intenționam să mă deconectez până atunci.

Edward Snowden, în „Dosar permanent”:

Erau ani în care, explică el, viața virtuală era o entitate complet separată de cea reală, un spațiu în care aveai mereu libertatea de a începe din nou. Era vremea experimentelor și a creativității individuale, a avatarurilor și a pseudonimelor pe forumuri care deveneau reale comunități. 

Și era – o observație foarte importantă – o vreme în care oamenii nu se legau ca de un bolovan de opiniile lor, iar anonimitatea încuraja un grad mai mare de libertate a opiniei.

În absența unor nume adevărate, cei care pretindeau că te urăsc, nu erau oameni adevărați. Ei nu știau nimic despre tine, dincolo de ceea ce argumentasei și de felul în care argumentasei. Dacă, sau mai degrabă când, unul dintre argumentele tale provocase mânie online, puteai să-ți lepezi pur și simplu numele acela fals și să-ți asumi altă mască, lovindu-ți chiar și avatarul abandonat de parcă ar fi fost un străin. Nu pot să vă spun ce ușurare era uneori să procedezi așa.

Edward Snowden, în „Dosar permanent”:

Recomandări

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

Din perspectiva lui Snowden, cea mai mare crimă din istoria digitalului a fost că guvernele și companiile au legat identitatea online a utilizatorilor de cea offline. Ideea mi s-a părut inițial curioasă, aveam convingerea că identificarea facilitează responsabilizarea discursului, dar Snowden aduce şi nişte argumente puternice pentru anonimizare, ca leac la radicalizare.

”Oportunitățile disociative ale internetului timpuriu ne-au încurajat, de fapt, pe mine și pe cei din generația mea să ne schimbăm opiniile cele mai profunde, în loc să ne vârâm în tranșee și să le apărăm când erau contestate”, spune el.

Această abilitate de a ne reinventa a însemnat că n-a trebuit niciodată să ne zăvorâm mintea, alegând tabere sau să ne strângem rândurile de frică să nu ne afectăm ireparabil reputația. Erori ce au fost pedepsite rapid, dar și corectate rapid, au permis atât comunității, cât și ”infractorului” să continue. Pentru mine și pentru mulți, așa ceva însemna libertate”.

Edward Snowden, în „Dosar permanent”:

Fără îndoială, vorbește de o lume foarte diferită de ”bulele” radicalizatoare ale online-ului din 2019, în care oamenii tind să apere dincolo de rațional opiniile odată emise, chiar dacă întâlnesc argumente care le arată că nu sunt fundamentate corect.

3. Există avantaje serioase în a fi subestimat

”Întotdeauna este bine să-i lăsați pe oameni să vă subestimeze inteligența și abilitățile. Pentru că, atunci când vă evaluează eronat, ei nu fac decât să-și sublinieze propriile vulnerabilități, breșele mari din judecata lor.”

4. 11 septembrie a împărțit lumea în „Noi” și „Ei”

Snowden spune astăzi că cel mai mare regret al vieții sale este sprijinul necondiționat pe care l-a arătat războiului în care s-au aruncat SUA după 11 septembrie 2001. Aceea a fost și ziua în care s-a decis că vrea să-și servească țara, momentul care a dus la cariera lui în comunitatea de informaţii.

”Doream să fiu un eliberator. Doream să-i eliberez pe asupriți. Am îmbrățișat adevărul construit pentru binele statului, pe care, în pasiunea mea, l-am confundat cu binele țării.”

5. Snowden și-a cunoscut soția pe un site de socializare

În carte, Snowden povestește și cum, la 22 de ani, a întâlnit-o online pe Lindsay Mills, cea care mulți ani mai târziu avea să-l urmeze în exil și să-i devină soție. HotorNot era un strămoș comun al Facebook și Tinder. Oamenii postau fotografii și primeau note, în funcție de cât de sexy erau. ”Prin acest procedeu banal și tembel am ajuns eu s-o cunosc pe Lindsay Mills, partenera mea și dragostea vieții mele.” El notase poza ei cu 10, ea i-a dat 8. 

6. Înțelegem greșit supravegherea în masă

Tindem să ne gândim în mod eronat la supravegherea în masă ca la o activitate legată de conținutul a ceea ce comunicăm: ce spunem la telefon, ce scriem într-un email etc. Dar astăzi comunicăm digital prea mult ca să existe resurse pentru a asculta fiecare telefon sau a citi fiecare email. Așa că focusul se mută pe metadate, explică Snowden. Metadatele sunt informații despre activități. De exemplu, metadate la un apel telefonic sunt: data și ora,  numărul de la care s-a apelat, durata convorbirii etc.

”Metadatele îi pot spune supraveghetorului adresa la care ați dormit aseară și la ce oră v-ați trezit de dimineață. Dezvăluie orice loc pe care l-ați vizitat în timpul zilei și cât timp ați petrecut acolo.”, explică Snowden. 

Cu ajutorul metadatelor se pot crea hărți, cronologii, rezumate ale vieții cuiva, dar și algoritmi care analizează aceste tipare. Și, în timp ce putem ţine sub control conţinutul unei convorbiri, de cele mai multe ori metadatele sunt generate involuntar, în afara controlului nostru. 

7. „O lume în care fiecare lege este întotdeauna aplicată ar fi o lume în care toți am fi infractori”

Când descoperă dimensiunile reale ale abuzurilor guvernului american, Snowden își imaginează o distopie în care fiecare lege ar fi întotdeauna aplicată.

”Cea mai mare parte a vieții noastre, chiar dacă nu ne dăm seama, nu are loc în alb și negru, ci într-o zonă cenușie, unde traversăm greșit, punem gunoi la materiale reciclabile, mergem cu bicicleta pe banda greșită, și împrumutăm wi-fi de la un străin ca să descărcăm o carte pe care nu am plătit-o. Mai simplu spus, o lume în care fiecare lege este întotdeauna aplicată ar fi o lume în care toți suntem infractori.”

8. Este imposibil să nu-ți pese de dreptul tău la intimitate

Într-o pledoarie despre interdependența libertăților individuale, Snowden argumentează că refuzul de a-ți revendica intimitatea este, în esență, o renunțare la intimitate. 

Să renunți la intimitatea ta înseamnă de fapt să renunți la a tuturor. Ai putea alege să o cedezi din comoditate sau sub pretextul popular că nu o cer decât cei care au ceva de ascuns. Dar să spui că nu ai nevoie sau că nu vrei intimitate pentru că nu ai nimic de ascuns înseamnă să presupui că nimeni nu ar trebui să aibă sau nu ar putea avea ceva de ascuns – inclusiv statutul de imigrant, istoricul șomajului, istoricul financiar și registrele medicale.

Edward Snowden, în „Dosar permanent”:

”Să spui că nu-ți pasă de intimitatea ta pentru că nu ai nimic de ascuns nu diferă cu nimic de a spune că nu-ți pasă de libertatea de exprimare pentru că nu ai nimic de spus. Sau că nu-ți pasă de libertatea presei pentru că nu-ți place să citești.”

9. Ce este un whistleblower, în viziunea lui Snowden

Un whistleblower este, conform definiției mele, o persoană care, prin experiență directă, a ajuns la concluzia că viața sa în cadrul unei instituții a devenit incompatibilă cu principiile dezvoltate – și loialitatea datorată – în societatea mai mare din afara ei, în fața căreia instituția respectivă ar trebui să răspundă.

Edward Snowden, în „Dosar permanent”:

„Această persoană știe că nu poate rămâne în instituție și știe că instituția nu poate și nu va fi dezmembrată. Reformarea instituției ar fi posibilă însă, așa că persoana ”scurge” sau divulgă informațiile despre instituție pentru a stârni presiunea publică.”

10. Cum devii un whistleblower urmărit de cel mai puternic guvern din lume

Din momentul în care Snowden ia decizia să devină whistleblower, cartea devine un thriller incitant. Suntem alături de el când trece pe lângă paznicii NSA învârtind un cub Rubik în care introdusese un card de mici dimensiuni, prin care fura secrete ale agenției.

 Îl urmărim atent cum își alege pseudonimul: Verax – cel care spune adevărul, în opoziție cu Mendax (cel care spune minciuni), pseudonimul din tinereţe al lui Julian Assange (fondatorul Wikileaks). 

Îl urmărim la fel de atent când alege jurnaliștii în care să poată avea încredere. După ce încearcă singur să trieze în cine ar putea avea încredere, se foloseşte, în selecţia lui, chiar de sistemul pe care vrea să-l demaşte. 

Am hotărât că partenerii mei cei mai buni aveau să fie jurnaliștii pe care securitatea națională a statului îi luase în vizor.

Edward Snowden, în „Dosar permanent”:

Așa îi alege pe Laura Poitras, care fusese deseori hărțuită de guvern din cauza muncii ei, ca realizator de documentare, și Glenn Greenwald, avocat pentru drepturile civile transformat în jurnalist, unul dintre puținii care abordaseră subiectul raportului neclasificat al Inspectorului General al NSA în 2009. 

Snowden explică și cum a reușit să țină cât de secrete posibil contactele cu jurnaliștii, folosind tot ce știa despre cum pot fi urmărite conexiunile. 

Un singur exemplu: ca să le scrie jurnaliștilor, pleca la drum transformându-și mașina într-un senzor wi-fi în mișcare, folosindu-se de laptop, o antenă de mare putere și un senzor GPS magnetic montat pe capotă. Așa fura net pe drum, de la biblioteci, școli, benzinării etc. 

Tot pe drum îl urmărim în Hong Kong, tot așteptând jurnaliștii care întârzie cu zilele la întâlnirea fixată, după ce Snowden își amanetase deja existența ca să se întâlnească cu ei. Și, mai târziu, stăm cu el în aeroportul din Rusia, ascultând oferta serviciilor secrete rusești și aflând că nu-și va putea continua drumul spre America Latină. 

Și tot așa până în zilele noastre, când locuiește într-un apartament din Moscova și joacă jocuri piratate de pe net. 

Urmărește-ne pe Google News