Un grup de artiști a decis să reamintească. Printr-un spectacol. Proiectul vorbește despre incendiul din Colectiv, iar la el muncește o echipă amplă, formată din regizori, muzicieni, supraviețuitori ai incendiului, poeți, psihologi și jurnaliști. Vor să facă în așa fel încât premiera să aibă loc în luna octombrie.
153 cartografiază atitudini, mentalități și construcții identitare ale generației celor aflați în jurul vârstei de 30 de ani, prin prisma unuia dintre cele mai marcante evenimente recente, pentru mentalul social: incendiul din clubul Colectiv. Reporterul Libertatea a luat legătura cu regizoarea Ioana Păun, care a acceptat să răspundă câtorva întrebări.
De unde a pornit ideea acestui proiect?
”153 de secunde” a apărut într-un moment critic pentru noi – și aici mă refer la generația celor în jurul vârstei de 30 de ani. Maturizarea, contextul politic și social, ne împing să decidem cum ne raportăm la noi, la familiile noastre, la comunitate și dincolo de grup, cum ne raportăm la lume. Incendiul de la clubul Colectiv ne-a împins să facem un bilanț al responsabilităților și libertăților noastre, un bilanț al responsabilităților societății față de noi. 25-35 ani, exact vârsta celor care au trăit incendiul din Colectiv, conține momentul de revoluție a gândirii, momentul de acțiune. Momentul Colectiv a marcat la nivel de conștiință deconstrucția și reconstrucția unei generații și nu este deloc aproape de a se fi terminat. Este un proces care marchează, în mod firesc, întreaga generație de tineri adulți, născuți în anii 80-90. De aici am pornit în acest proiect.
Ai avut prieteni sau rude implicate în ceea ce s-a întâmplat atunci la Colectiv?
Emoțiile au circulat cu o viteză nemaiîntâlnită până atunci și fiindcă mulți dintre noi cunoșteau pe cineva care era acolo, sau pe cineva care cunoștea pe altcineva, sau intraserăm cel puțin o dată în Colectiv.
Cum ai simțit acel moment? Ce a însemnat pentru tine?
Noi eram în turneu cu un spectacol iar colegul nostru – care cântase cu trupa lui indie în Colectiv și avea o mulțime de prieteni acolo în seara incendiului – a fost paralizat câteva zile în fața televizorului. Am trăit șocul în mod visceral alături de el și am simțit pe pielea noastră cât de departe și cât de instantaneu s-a propagat acest impact. Într-un astfel de moment eu surprind ce se întâmplă în jurul meu și să încerc să înțeleg ce trăim. Ce a însemnat? A însemnat conștientizarea propriei condiții.
Ce înseamnă 153′ si ce presupune ca proiect?
”153 de secunde” este un eseu artstic și filosofic care ia forma unui spectacol de teatru contemporan. El vine în continuarea unor demersuri jurnalistice de a înțelege mai profund momentul Colectiv dar oferă altă cadru de reflectare. Ca echipă noi avem un mod al nostru de a lucra și a colabora: am petrecut câteva luni pe subiect alături de jurnalista Laura Ștefănuț, am citit tot ce s-a scris, am întâlnit supraviețuitori, terapeuți de la Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei care au lucrat cu aceștia și cu familiile victimelor, apoi am decantat, am discutat mult, Smaranda Nicolau a construit scheletul discursiv al spectacolului, scriitoarea Svetlana Cârstean a scris scenariul și chiar acum ne aflăm în plină perioadă de repetiții. În scurt timp vom avea o serie de vizionări la care vor participa o parte din supraviețuitorii cu care suntem în dialog, colegi și instituțiile care ne susțin aici în București – Arcub și CNDB – iar în luna octombrie vom deschide spectacolul publicului larg.
A fost un casting pentru actori, dar se vorbeste despre implicarea unor psihologi, jurnalisti, muzicieni, regizori. Care este rolul lor?
Echipa proiectului este complexă. Noi ne-am construit un mod organic de funcționare în care trecem un subiect prin mai multe filtre, factic – jurnalistic, filosofic, sintetic, artistic, etic. Așa lucrăm noi de câțiva ani și am abordat subiecte pe care nu le puteam aborda altfel: fabrici toxice construite în mijlocul orașelor, situația vulnerabilă a lucrătoarelor domestice migrante, radicalizarea și violența de stat în perioada comunistă, islamofobia în contextul refugiaților sosiți în România. Revenind la actori, alături de Nicoleta Lefter mai participă un grup de actori tineri care au și ei vocea lor. Vrem să includem un murmur al unei generații, de aceea suntem mulți și diferiți.
Care este scopul acestui proiect? Va fi prezentat doar în octombrie?
Proiectul va fi jucat în București o perioadă și apoi va circula la teatre din țară în următorul an. Îmi doresc să fie suficient de incluziv încât fiecare persoană care îl vede să îl poată umple cu propriile semnificații și concluzii vizavi de ce înseamnă responsabilitatea, ce înseamnă colectivul, ce înseamnă maturizarea, ce înseamnă decondiționarea. Miza lui este de a contribui la discuția, la confruntarea cu ce s-a întâmplat, cu ce ni se întâmplă, dintr-o perspectivă artistică, umanistă.
Am înțeles că va fi o „simfonie” de telefoane mobile. Pe undeva, simbolul lor este recognoscibil, stiut fiind faptul ca dupa incendiu, multa vreme telefoanele celor de acolo au continuat sa sune. Care este rolul lor în 153?
Pentru asta pot doar să invit lumea să vină, să vadă și să asculte. Cătălin Rulea (scenograf) alături de Cătălin Matei – Sillyconductor – și Diana Miron (compozitori) fac o treabă foarte sensibilă și puternică și dorim ca experiența vizuală și auditivă a spectacolului să fie în primul rând trăită.
CITEȘTE ȘI:
Primarii și pensiile speciale – banii, viața și DNA. ”Primarul e cel mai deștept pe Pământ”