1. Vopseaua distruge părul. E foarte puţin probabil să se întâmple aşa ceva, de vreme ce produsele existente azi pe piaţă au în compoziţie vitamine şi uleiuri care protejează şi hrănesc. Dacă după câteva vopsiri părul tău arată rău, iată câteva posibile motive: obişnuieşti să-l şi decolorezi (şi o faci des!), îl agresezi zilnic cu placă sau cu foehnul (căldura usucă şi deteriorează firul) şi nu foloseşti nici un produs de reparare (balsam, mască, ulei).

2. Când eşti la menstruaţie nu prinde vopseaua. Nu există nici o legătură probată ştiinţific între această perioadă a lunii şi cât de bine prinde vopseaua pe părul tău. Altele pot fi motivele unei “operaţiuni” de vopsire nereuşite: nu ai ales un produs de calitate, nu ai ales o culoare potrivită, nu ai respectat instrucţiunile ori… produsul este expirat.

3. Nu trebuie să te vopseşti când eşti gravidă. “Principalul motiv de îngrijorarea îl reprezintă inhalarea vaporilor de amoniac, însă formulele actuale ale vopselelor conţin foarte puţin sau deloc amoniac, aşadar, nu e nici un pericol”, a explicat Carrie Ann Terrell, medic ginecolog şi profesor la Universitatea din Minnesota, SUA.

4. Chimicalele din cosmetice te pot cheli. Asta, doar dacă faci o reacţie alergică sau dacă vreunul dintre ingrediente îţi provoacă o arsură. Dacă nu, ar trebui să iei în considerare alte cauze (şi să mergi la un consult medical!): o posibilă sarcină, un dezechilibru hormonal, carenţele de vitamine sau minerale, stresul, o ciupercă a scalpului sau moştenirea genetică – studiile au arătat că şi femeile, nu doar bărbaţii moştenesc alopecia de la părinţi.

5. Nu e bine să te speli des. Ba e foarte bine, dacă ai părul gras, spun dermatologii. Intervalul trebuie ajustat în funcţie de nevoile fiecărei persoane, iar dacă foloseşti tipul de şampon potrivit (de exemplu, unul blând, cu pH neutru, dacă părul trebuie curăţat zilnic sau la două zile), podoaba ta capilară nu va avea de suferit. Să fim serioase: vremea când femeile umblau cu părul murdar şi gras doar pentru că se spunea că nu e bine să te speli pe cap decât o dată pe săptămână a trecut şi bine a făcut! Această convingere nu are nici un fel de susţinere ştiinţifică.

6. Dacă-l speli mai rar, nu se mai îngraşă aşa repede. Sebumul este produs de nişte glande care nu ţin cont dacă ţi-ai spălat sau nu părul. Aşadar, urmează sfatul de la punctul anterior şi spală-te cât de des simţi nevoia, nu umbla cu părul murdar!

7. Dacă nu face spumă, şamponul nu e bun. De fapt, agenţii din compoziţia şamponului care duc la formarea spumei nu au nici un rol în curăţarea părului şi a scalpului. Să nu uităm că reţeta de şampon a bunicii, gălbenuş + apă, curăţă fără a face pic de spumă!

8. Balsamul e doar pentru părul uscat şi degradat. Greşit! Balsamul e recomandat tuturor tipurilor de păr, fiindcă dincolo de puterea de a descâlci firele după şamponare, are darul de a hrăni părul şi de a-i da strălucire. Dacă ai senzaţia de păr gras din pricina balsamului, înseamnă că-l foloseşti greşit: acesta se dă pe lungimea firului de păr, nu se aplică şi pe scalp, adică la rădăcină. Şi se clăteşte foarte bine!

9. Vârfurile despicate pot fi reparate. Să fie clar: nimic nu poate repara firele de păr distruse! Folosirea unui balsam, a unui ser sau a unei măşti poate “potoli” un pic părul, în aşa fel încât să nu mai arate ca o mătură, dar aceste produse nu au cum să lipească vârfurile despicate. Singura soluţie este să te tunzi, apoi să-ţi cumperi un produs de hidratare a vârfurilor, care să prevină deteriorarea acestora pe viitor.

10. Perie îndelung părul, ca să-i dai strălucire. Singura strălucire pe care i-o dai, dacă exagerezi cu periatul, este cea de la… grăsime. Tot plimbând pieptănul sau peria de la rădăcină spre vârf, “ungi” firul, pe toată lungimea, cu sebumul produs de scalp. În plus, firul, agresat, devine mai fragil şi se rupe mai uşor. Aşadar, uită de poveştile în care prinţesele aveau părul lung până la tălpi pentru că îl periau de 100 de ori dimineaţa şi seara…

11. Dacă te razi pe cap, părul va creşte mai des. Un alt mit, apărut cine ştie de unde, care unora dintre noi ne-a bântuit copilăria… Rasul părului nu are cum să crească numărul foliculilor piloşi, nici cum să întărească firul de păr. Singurul lucru modificat prin această măsură este înfăţişarea noastră.

12. Masarea scalpului stimulează creşterea părului. Acest tip de masaj stimulează circulaţia la nivelul capului, ne relaxează nespus şi ne scapă de stres, dar nu se pune problema să ajute cumva la creşterea părului. Există soluţii pe bază de plante sau diverse substanţe care promit, la pachet cu masajul, stimularea foliculilor piloşi, însă nu există studii care să ateste fără urmă de dubiu acest lucru. Rezultatele diferă de la persoană la persoană.

13. Cu cât mă tund mai des, cu atât creşte mai repede. Părul are un ritm de creştere de aproximativ 2 cm pe lună şi nu ai ce să faci pentru a influenţa acest lucru. Singurul tău câştig, dacă te tunzi regulat, este o podoabă capilară cu un aspect sănătos, îngrijit.

14. După spălare, părul trebuie pieptănat cât e umed. Dacă l-ai dat cu balsam, nu ai de ce să-l mai piepteni, că nu e încâlcit. Când e ud/umed, părul este mai fragil şi se rupe uşor dacă-l agresezi cu peria sau pieptănul. Aşadar, dezbară- te de acest obicei, dacă-l ai!

15. Dacă smulgi un fir alb, vor creşte două în locul lui. Imposibil, pentru că nu ai cum să modifici stuctura, dictată genetic, a foliculului pilos. Acest tip de agresiune este total neindicat, pentru că deteriorezi rădădina părului. Mai bine alege o vopsea care acoperă firele albe şi ai rezolvat problema!

16. Dacă-ţi ţii părul prins în coadă, o să cheleşti. Aceasta este o exagerare. Numai dacă-l prinzi foarte strâns, forţând rădăcinile – şi faci asta zilnic, vreme îndelungată -, ai putea să pierzi mai mult păr decât e normal (80-100 de fire pe zi). Aşadar, poartă-l într-o coadă lejeră şi nu rişti nimic.

17. Produsele bune îţi fac firul de părul mai gros şi mai rezistent. De fapt, alimentaţia corectă, vitaminele şi mineralele fac acest lucru, aşadar, dacă vezi că ai un păr fin, subţire, mergi la doctor şi cere- i să te testeze pentru deficienţe nutriţionale, nu te apuca să dai o avere pe şampoane ori măşti de păr care promit minuni.

18. Mătreaţă = scalp uscat. Mătreaţa e cauzată de o ciupercă ce se regăseşte pe scalpul majorităţii oamenilor şi care, influenţată de anumiţi factori (stres, noxe, şamponul nepotrivit), se înmulţeşte necontrolat. Pot avea mătreaţă şi cei cu scalpul gras, ciuperca nu e “mofturoasă”!

19. Trebuie să te şamponezi de două ori. Nu chiar. Dacă nu ţi-ai făcut vreun tratament cu uleiuri hrănitoare înainte de a te spăla pe cap, o şamponare e suficientă, ba chiar indicată. Ca să te asiguri de eficienţă, lasă şamponul să acţioneze 2-3 minute înainte de clătire.

20. E mai sănătos să-ţi usuci părul în prosop. Absolut deloc! Frecând părul pentru a înlătura apa, îl agresezi! În timp, acest obicei face părul casant şi lipsit de strălucire. Cum nici căldura excesivă nu e bună, încearcă să nu setezi pe “fierbinte” foehnul şi totul va fi OK.

Nu rata aceasta masca pentru par gras! E exact ce trebuie,

Urmărește-ne pe Google News