Chifteluţe din peşte

Ingrediente: 1 kg fileuri de peşte, o cană făină de năut, o legătură de mărar, o legătură de pătrunjel verde, 100 ml de ulei, 5 căţei mari de usturoi, un cartof, o ceapă, o lingură de făină, o lingură de pesmet, sare şi piper (după gust). Pentru servit: salată verde şi lămâie.
Preparare: Fileurile de peşte se dau prin maşina de tocat de două ori, împreună cu ceapa, usturoiul, cartoful crud şi verdeaţa. Se adaugă restul ingredientelor şi se amestecă bine. Compoziţia rezultată trebuie să fie destul de groasă cât să se poată forma biluţe de mărimea unor perişoare. În cazul în care compoziţia e prea subţire, se poate adăuga o lingură de pesmet sau făină de năut. Pentru a face biluţele mai uşor, este bine să ai alături un castronel cu apă, pentru a-ţi uda palmele mereu. După ce se formează toate chifteluţele, se pune un ceaun cu ulei la încins şi se pun la prăjit. Sunt bine prăjite când au prins culoare maronie. Se pot servi calde sau reci cu salată verde şi lămâie.
3 reţete delicioase din peşte! Toată luna mai, în toate zilele de miercuri şi vineri este dezlegare3 reţete delicioase din peşte! Toată luna mai, în toate zilele de miercuri şi vineri este dezlegare

Plăcintă cu ton

Ingrediente: Aluat: 500 g făină, 200 ml apă călduţă, 12 linguri ulei, două pliculeţe praf de copt, un praf de sare.
Compoziţie: o cană făină de năut, 100 g ton mărunţit, 200 ml lapte de soia, două linguri tofu ras, ulei de măsline, 1/2 lingură de busuioc, sare, piper, o linguriţă de bulion, 50 g brânză tofu.
Pentru uns: două linguri de apă caldă, o linguriţă de boia dulce.

Preparare:

Într-un vas se pun făina, praful de copt şi sarea. Se amestecă şi apoi se toarnă apa călduţă şi uleiul. Se frământă până ce se dezlipeşte aluatul de pe mâini. Se adună aluatul într-o bilă care se acoperă şi se lasă să se odihnească 30 de minute într-un loc rece. Se face compoziţia: se pune făina de năut, două linguri de tofu, laptele de soia, busuiocul şi bulionul, sare, piper şi ton. Se omogenizează bine compoziţia. Într-o tavă unsă cu ulei se toarnă jumătate din aluat, apoi se pune compoziţia. Se coace cam 40-45 minute. Se scoate tava, se presară tofu fărâmiţat şi restul de aluat, se dă iar la cuptor până se rumeneşte. Se repartizează umplutura şi se acoperă cu a doua foaie de aluat. Apa caldă se amestecă cu boiaua şi se unge plăcinta. Se coace 30 de minute şi se serveşte rece sau caldă.

 

 Urmărește-ne pe Google News Abonati-va la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informatii