1. Dimensiunile nălucii şi ale firului. Pentru momeli de 3,5 până la 7 grame, utilizează fir de 0,18-0,20 mm diametru, între 7 şi 28 de grame, fir de 020-0,25 mm, iar între 30 şi 38 de grame, fir de 0,25-0,30 mm.
2. Impactul nadei cu apa. Importantă este “punerea lină a nălucii pe apă”. Cele mai mari greşeli se produc în acest punct, când nada atinge luciul apei făcând zgomot şi speriind peştii. După multă practică, poţi învăţa să arunci corect, urmând câţiva paşi: când năluca ajunge la circa un metru deasupra apei, ţine nailonul cu degetul arătător pe băţul lansetei, apoi ridică brusc vârful băţului.
3. Cum recuperezi momeala prin apă. În funcţie de specia de peşte pe care o urmăreşti, poţi purta năluca la suprafaţă, “între ape” sau la fund. În majoritatea cazurilor, ultima variantă e cea mai utilizată. După ce nada a căzut în apă, las-o să se scufunde, iar când atinge fundul apei, ridică băţul aproape de 90 de grade şi învârte energic manivela mulinetei o dată. Coboară băţul aproape de oglinda apei şi începe să recuperezi cu o viteză medie. Ideal e ca năluca să meargă la 30-50 cm de fundul apei, însă numai după zeci de ore de practică vei reuşi acest lucru.
4. Accelerează în zona cu peşti. Majoritatea începătorilor se pierd când văd că răpitorul urmăreşte năluca şi uită să mai mulineze. Nada se scufundă, iar peştele o refuză, dându-şi seama că e “falsă”. În această situaţie trebuie să măreşti viteza de purtare a nălucii, creându-i astfel răpitorului impresia că se află în faţa unei victime vii, care încearcă să scape.
Libertatea a grupat într- un tabel regulile generale pe care să le urmezi în funcţie de peştele pe care vrei să-l prinzi. În dreptul fiecărui răpitor vei găsi ritmul în care trebuie să recuperezi năluca, ce momeli şi de ce dimensiuni să foloseşti, precum şi adâncimea la care să porţi năluca prin apă.
Câştigă cu Libertatea şi Senzor!
Trimite un e-mail la pescuit@libertatea.ro şi spune care sunt lucrurile care nu trebuie să lipsească din trusa ştiucarului, subiect despre care am scris în urmă cu o săptămână. Ai şansa de a câştiga un voucher de 100 de lei, cu care îţi poţi lua nadă de la Senzor Planet. George Stere, din Bucureşti, e câştigătorul săptămânii trecute.
Citeşte şi: Nada, cauza mortalităţii crapilor