CLASIC ELEGANT
Pentru persoanele mai conservatoare, roşu este o culoare elegantă, care se potriveşte atât tinerelor doamne, cât şi celor mai în vârstă. Pot fi alese diverse nuanţe de roşu, ca vişiniu sau corai, pe un format de unghie rotund sau uşor pătrat, întotdeauna de lungime mică ori medie. În acelaşi timp, se poartă şi alb sau violet închis, iar oja este de dorit să fie mată, deoarece sideful atacă unghia.
NEGRU STILAT
Culorile închise se văd foarte bine pe unghiile scurte, iar negru este o nuanţă în mare vogă şi în acest sezon. Acest tip de manichiură poate fi asortat foarte uşor la o ţinută elegantă, dar şi la îmbrăcămintea
casual, atât ziua, cât şi seara. Se potriveşte cel mai bine persoanelor până în 40 de ani. Important este ca înainte de a folosi oja să aplici o bază (pentru a nu se îngălbeni unghia), apoi se adaugă două straturi de ojă şi la final un lac protector. Efectul va fi excelent.
COLORAT ÎNDRĂZNEŢ
Poţi încerca o combinaţie îndrăzneaţă, iar alternanţa nuanţelor de ojă se poate face în funcţie de preferinţe. Se poartă foarte mult roşu, mov, negru şi îmbinarea lor, dar la fel de căutate sunt şi galben cu albastru şi verde, care se potrivesc mai ales zilelor însorite. Forma unghiei trebuie să fie rotundă sau uşor pătrată şi de dimensiune scurtă. Această manichiură poate fi purtată inclusiv de persoanele de 35-40 de ani, deoarece mai mult decât vârsta contează felul de a fi şi spiritul tânăr.
MODEL ARTISTIC
Dacă îţi doreşti un model deosebit, extrem de expresiv, încearcă varianta unghiilor pe care se creează diverse desene, picturi sau aplicaţii. Acest tip de manichiură se potriveşte unei ţinute elegante, la un eveniment sau la o petrecere. Tot procedeul se poate realiza şi acasă, dar mai ales la salon, deoarece implică adăugarea unor unghii false sau, după caz, se aplică un gel pe unghiile naturale, fiind astfel bine protejate. Nu se mai exfoliază, nu se mai rup şi cresc natural.