Poţi scăpa de făcut sarmale şi piftie apelând la o firmă de catering.

Ai invitaţi sau îţi doreşti să petreci o noapte romantică împreună cu jumătatea ta şi vrei să scapi de grija şi migala gătitului pentru noaptea dintre ani? Te-ai săturat de cozile interminabile din magazinele alimentare? Nimic mai simplu! Poţi apela la serviciile unei firme de catering. Libertatea îţi spune preţurile practicate de câteva dintre aceste firme pentru meniul de Revelion.

Dacă nu prea te dai în vânt după gătit, dar vrei ca masa de Revelion să fie plină cu bucate, alege din timp o firmă de catering din oraş şi fă o rezervare. Unele companii îţi oferă posibilitatea de a-ţi stabili singură meniul, iar altele îţi pun la dispoziţie mâncaruri sofisticate din oferta lor. Iată câteva bucătării la care poţi apela:

Iaşi: Medieval Gurmand, telefon: 0748.120.120.

Meniul este variat şi cuprinde patru feluri de mâncare specifice nopţii dintre ani. Poţi alege antreuri (drob, cozonaci cu carne), gustări calde sau peşte, friptură de pui sau de porc şi garnitura aferentă. Desertul este şi el amplu. Acesta e compus din cremă de caramel, plăcintă cu mere, cozonaci şi prăjitură grecească. Pentru a putea beneficia de acest meniu, e bine să suni deja să faci comanda. Plăteşti pentru cele patru feluri de mâncare şi pentru desert 150 lei/persoană.

Bucureşti: B&G Catering, telefon 0721.301.182

Firma aceasta are ceva special, şi anume: echipa se deplasează la domiciliul tău. Oferta este extrem de variată şi, de cele mai multe ori, cuprinde orice îşi doreşte clientul. Un meniu economic, compus din bufet suedez, costă numai 50 lei/persoană. Se poate ajunge însă şi la 475 de lei dacă meniul este complex şi cuprinde: produse tradiţionale, gustări reci, tartine cu icre de Manciuria, tochitură dobrogeană, păstrăv la grătar şi legume, sarmale tradiţionale, desert, tort cu vişine, şampanie, iar dimineaţa se poate servi ciorba de perişoare sau cea de purcel.

Timişoara: Elite Catering, telefon: 0256.280.093, elitetimişoara@ gmail.com

Oferta e flexibilă şi destul de ieftină. Astfel poţi alege sarmale cu mămăligă, peşte cu legume, friptură de porc cu sos de ciuperci sau garnitură cu legume şi tort. Meniul are zece componente, costă 74,5 lei şi poate fi ales în funcţie de preferinţele tale Comanda se face cu 3 zile înainte, iar băuturile sunt opţionale.

Constanţa: Grapefruit Catering, telefon: 0241.551. 188.

Preţurile meniurilor de Revelion sunt cuprinse aici între 30 de lei şi 100 de lei. Poţi alege în acest preţ o porţie de sarmale, salată de bţuf, friptură tradiţională şi desert (plăcintă cu mere, tiramisu sau tort). Comanda se face cu 3 zile înainte.

Braşov: Restaurant Pescăruş, telefon: 0767.887.070.

Dacă vrei să comanzi mâncare de la acest restaurant, e bine să te grăbeşti pentru că mai sunt doar 3 zile până la Revelion. Preţul meniului este de 100 lei pentru o persoană şi cuprinde trei feluri de mâncare, garnitură la alegere şi salată de murături. Pentru o sticlă de vin, mai plăteşti 25 de lei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News