Riști și câștigi… boală
Poate că ar fi mai bine dacă am fi precauți. Căci microbilor și virusurilor le place umiditatea. Și supraviețuiesc într-un astfel de mediu zile întregi. Așa se face că, deși o suprafață poate părea curată, aceasta este gazda multor bacterii dăunătoare. Prin urmare, dezinfecția joacă un rol important în igiena personală, dar și a locuinței. Virusurile sunt diferite de bacterii. Sunt extrem de mici și au nevoie de o gazdă pentru a se reproduce. Odată instalate în organism, produc boli. Chiar și o particulă de virus e suficientă pentru a te îmbolnăvi. Iată de ce spălarea frecventă a mâinilor şi dezinfectarea suprafeţelor sunt măsuri importante pentru combaterea răspândirii bolilor. Mai mult, trebuie luate măsuri sporite de precauție acolo unde există copii, persoane în vârstă, femei însărcinate, bolnavi cronici, al căror sistem imunitar este destul de slab. Prin urmare, să ne intre bine în cap: apa cu săpun poate fi utilizată oricând și în orice cantitate. Nu face rău, ci mult bine! Spălatul pe mâini este de fapt arma redutabilă împotriva infecțiilor. Iar copiii învață asta de la noi. Unde mai pui că, în zilele noastre, avem la dispoziție și dezinfectante destinate distrugerii microbilor de pe mâini, chiar și când nu avem la dispoziție apă sau prosoape.
Ferește-te de inamici!
Când avem de-a face doar cu o gripă, o răceală mai puternică sau vreo viroză căreia i se poate veni de hac relativ ușor, parcă situația nu e chiar așa de rea. Numai că, în ultimii ani, s-a descoperit că mâinile murdare pot aduce afecțiuni dintre cele grave. Să facem cunoștință:
1 Criptosporidioza este una din cele mai comune boli transmise de apa contaminată. Bacteria ajunge în intestin, atacă mucoasa și declanșează o boală diareică ce poate fi letală la bătrâni și copii. Afectează și sistemul imunitar. Bine de știut e faptul că bacteria este rezistentă chiar și la clor. Nu există un tratament sigur pentru ea și antibioticele au rezultate doar în unele cazuri.
2 Salmonella e știută drept „mama” febrei tifoide. A revenit în atenție prin intermediul cărnii infestate și a alimentelor alterate. Diareea, durerile abdominale, voma și febra sunt doar câteva dintre simptomele care ar trebui să te trimită imediat la medic. Partea proastă e că evoluează în diverse forme, precum gastrită, gastroenterită, enterită, enterocolită, gastroenterocolită.
3 Escherichia coli, știută și ca E.coli, atacă ficatul și rinichii și poate duce la sindromul hemolitic-uremic. De la o banală intoxicație alimentară se poate ajunge pe patul de spital cu un prognostic rezervat din partea medicilor. Cauzează diaree hemoragică și se simte bine pe suprafața fructelor și a legumelor.
4 Meningita poate fi și ea cauzată de bacterii. Acestea inflamează meningele și se transmit prin picături de salivă sau secreţii nazale.
5 Hepatita A este de multă vreme catalogată ca fiind „boala mâinilor murdare”. Febra, durerile musculare, îngălbenirea pielii și a albului ochilor sunt caracteristice bolii. Doar că unele persoane nu prezintă niciun simptom și astfel transmit virusul mai departe. În timp, hepatita distruge ficatul.
IGIENA ÎNSEAMNĂ SĂNĂTATE
„Singura soluție pentru prevenirea îmbolnăvirii este igiena riguroasă, atât cea personală, cât și a suprafețelor și a obiectelor din casă. Prin activități de curățenie și dezinfectare, virusurile, bacteriile, paraziții și fungii sunt distruși. Fără suprafețe umede și murdare, microorganismele nu pot supraviețui”, spune dr. Grațiela Țârdei. „Virusurile gripale și ale răcelilor se răspândesc foarte ușor de la un individ la altul și pot induce boala indiferent de sezon. Sunt periculoase pentu toate grupele de vârstă, dar efectele asupra celor mici pot fi mai severe din cauza imunității lor în formare. De aceea, copiii trebuie protejați de suprafețele insuficient curățate sau dezinfectate”, adaugă dr. Ana Culcer.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei