Kiwi calmează

Fructul de kiwi are proprietăţi calmante şi este recomandat persoanelor care au tenul iritat şi obosit. Amestecă pulpa zdrobită a unui kiwi foarte copt cu o lingură de ulei de sunătoare sau de măsline, apoi mai adaugă un gălbenuş şi o linguriţă de apă de flori de portocal. Se aplică pe faţă, se lasă 20 de minute şi se clăteşte cu apă.

Lămâile, benefice pentru ten gras

Dacă tipul tău de ten e mai gras, combină pulpa de la o jumătate de lămâie cu 100 g făină de ovăz şi un albuş de ou. Această compoziţie se amestecă bine, se aplică pe faţă, iar după ce se usucă, se îndepărtează cu apă caldă.

Bananele catifelează

Foloseşte o banană foarte coaptă pe care paseaz-o, apoi amestec-o cu 4-5 picături de ulei de măsline. Întinde masca obţinută pe faţă, gât şi decolteu. Lasă-o să îşi facă efectul aproximativ 25 de minute, după care clăteşte pielea foarte bine, cu apă la temperatura camerei.

Mărul are acţiune antirid

Cu un conţinut bogat în vitamina A, mărul netezeşte pielea, îi redă elasticitatea şi estompează ridurile. Dă pe răzătoarea mică un măr şi amestecă-l cu două linguriţe de miere. Întinde uniform pasta obţinută pe toată faţa, masând uşor, dar insistă la colţul ochilor şi al buzelor. Lasă să-şi facă efectul 15 minute, iar la final îndepărtează cu apă călduţă. Aplicând această mască o dată pe săptămână, tenul tău va fi mai hidratat, mai fin şi vei preveni îmbătrânirea prematură.

 
 

Urmărește-ne pe Google News