Catedrala Notre Dame îşi primeşte gratuit toţi vizitatorii. Dacă tot vă aflaţi în zonă, nu uitaţi să faceţi o fotografie la kilometrul zero al Parisului, aflat chiar în faţa catedralei.
✔ Dacă nu aveţi buget pentru vizitarea Turnului Eiffel, îl puteţi admira gratuit de pe pajiştea din spatele turnului, numită Câmpul lui Marte.
✔ Atelierul lui Brâncuşi din Centrul Pompidou este şi acesta deschis gratuit pentru vizitatorii care doresc să admire lucrările maestrului.
✔ Muzeul Carnavalet are acces gratuit pentru toţi vizitatorii expoziţiei sale permanente. Aici nu numai că veţi observa evoluţia Parisului în timp, dar veţi putea admira şi interiorul unei reşedinţe somptuoase amenajate în stil baroc.
✔ Gratis mai puteţi vizita cimitirele Montparnasse şi Père Lachaise, unde se află mormintele lui Balzac, Jean-Paul Sartre, Proust etc.
Răzvan Pascu a vizitat peste 50 de ţări
Răzvan Pascu e consultant în turism şi conduce o agenţie de PR şi marketing pentru afaceri din turism (agenţii, hoteluri, companii aeriene). www.RazvanPascu.ro este cel mai citit blog despre călătorii din România.